Caz abominabil la Cluj. Mama copilului ajuns în comă la spital, mâncat de viermi şi muşte, a fost arestată preventiv

Mama copilului de 9 ani din Dej (judeţul Cluj), care a ajuns vineri în comă la spital, mâncat de viermi şi muşte, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

1938 afişări
Imaginea articolului Caz abominabil la Cluj. Mama copilului ajuns în comă la spital, mâncat de viermi şi muşte, a fost arestată preventiv

Caz abominabil la Cluj. Mama copilului ajuns în comă la spital, mâncat de viermi şi muşte, a fost arestată preventiv

Anterior deciziei luate de instanţă, femeia fusese reţinută pentru 24 de ore de poliţişti.

Ancheta în acest caz a început după ce poliţia a fost sesizată vineri de către reprezentanţii Spitalului Municipal din localitate că un copil de 9 ani din Dej a fost transportat la spital în comă.

Copilul avea pe corp multiple leziuni.

„În urma verificărilor efectuate la faţa locului, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, faptă prevăzută li pedepsită de Codul penal. Totodată, a fost sesizată şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj”, a informat Poliţia Cluj.

Potrivit „Dejeanul”, copilul a ajuns la spital cu răni şi necroze pe tot corpul, iar medicii au spus că era pur şi simplu mâncat de viermi şi de muşte. Se pare că era în grija mamei, însă era mai mult supravegheat de bunică, pentru că mama lipsea des de acasă.

De la spitalul din Dej, copilul a fost transferat în stare critică la Cluj-Napoca, dar medicii sunt pesimişti cu privire la şansele acestuia de supravieţuire.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
mama,
arestată,
viermi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici