Avocatul familiei Melencu: Nu există probe la dosar, decât că a existat o tânără pe nume Luiza / Reacţia DIICOT

Noul avocat al familiei Melencu, Carmen Obârşanu, a declarat, luni, la sediul DIICOT, că în dosar nu sunt probe despre cazul răpirii Luizei, nici măcar cele au apărut în spaţiul public. „A existat o tânără pe nume Luiza. Atâta tot. Nu sunt probe”, spune avocatul. De asemenea, DIICOT reacţionează după ce avocaţii familiei Melencu au acuzat că au putut studia doar şapte volume din dosarul „Caracal”, iar în acestea nu sunt probe despre răpirea Luizei. Potrivit DIICOT, în dosar sunt 13 volume, şase fiind la instanţă.

555 afişări
Imaginea articolului Avocatul familiei Melencu: Nu există probe la dosar, decât că a existat o tânără pe nume Luiza / Reacţia DIICOT

Cazul Caracal | Avocatul familiei Melencu: Nu există probe la dosar, decât că a existat o tânără pe nume Luiza

Avocatul Carmen Obârşanu, care reprezintă familia Melencu în cazul dispariţiei Luizei, fata care a fost luată la ocazie în Caracal şi despre care Gheorghe Dincă a spus că a omorât-o, a declarat, luni, la DIICOT că după ce a văzut dosarul şi-a dat seama că probele sunt „apă sfinţită”.

„Să nu ne împieteze dreptul la a vedea dosarul, de a vedea probele, dar să fie probe, nu maculatură, pe care ne-au prezentat-o vineri (procurorii DIICOT – n.r.), când am venit cu doamna Melencu. Practic, vineri ni s-a prezentat o maculatură, cu acte lipsă, scoase din dosar, chiar dacă am stat în acea cameră de anchetă şi am citit, eu vă spun sincer că ceea ce am găsit acolo pur şi simplu nu m-a îngrozit ca şi duritate a probelor, ci ca... apă sfinţită. Am găsit acte, cele mai recente acte întocmite de procurori sunt din 1 august. Deci niciun fel de acte în afară de cele efectuate de către DIICOT Craiova”, a spus Obârşanu.

Avocatul a precizat că în dosar singurele probe despre Luiza Melencu sunt că „a existat o tânără pe nume Luiza”.

„Sunt foarte puţine probe care se referă la Luiza, doar aşa printre picături, printre dosare. Că a existat o tânără pe nume Luiza. Atât. Nu sunt probe. Îmi aduc aminte că am văzut la tv acel filmuleţ cu Luiza, în care mergea, trecea pe lângă femeia în roşu (...). Ei bine, în niciunul dintre dosarele 1 – 7 nu se află acel film. Nu doar că nu sunt probe care să arate răpirea, dar nici măcar probele arătate în media”, a mai spus Carmen Obârşanu.

Luiza Melencu a dispărut în luna aprilie, după ce s-a urcat într-o maşină de ocazie.

În acest caz, Gheorghe Dincă, în prezent arestat preventiv, a spus că atât pe Luiza Melencu, cât şi pe Alexandra Măceşanu, le-a ucis.

DIICOT: În dosarul „Caracal” avocatul a putut studia doar şapte volume. Restul sunt la instanţă

DIICOT a transmis, luni, că avocatului Carmen Obârşanu, unul dintre avocaţii care reprezintă familia Melencu, i s-a adus la cunoştinţă, vineri, faptul că va putea studia doar primele 7 volume din dosarul „Caracal”.

„La data de 15.11.2019, doamnei avocat Carmen Obârşanu i s-a adus la cunoştinţă faptul că va putea studia doar primele 7 volume din dosarul Caracal, până când restul dosarului se va întoarce de la instanţă. Acesta se va află la Tribunalul Bucureşti până când judecătorul de drepturi şi libertăţi va motiva decizia de menţinere a măsurii arestului preventiv din data de 15.11.2019”, arată DIICOT.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici