Ce spune Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR, despre decizia întârziată a preşedintelui Iohannis de revocare a lui Kovesi: Nu exista altă soluţie

Fostul preşedinte CCR Augustin Zegrean a declarat, luni, că preşedintele Klaus Iohannis nu avea altă alternativă decât să o revoce pe Laura Codruţa Kovesi de la conducerea DNA, precizând că prin schimbarea procurorului-şef DNA nu se schimbă nimic.

2351 afișări
Imaginea articolului Ce spune Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR, despre decizia întârziată a preşedintelui Iohannis de revocare a lui Kovesi: Nu exista altă soluţie

Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR, despre decizia lui Iohannis: Nu exista altă soluţie decât să o revoce pe Laura Codruţa Kovesi

"Toată lumea trebuie să respecte deciziile Curţii Constituţionale. Nu exista altă soluţie decât de revocare. O decizie ori o respecţi, ori nu o respecţi. Lupta anticorupţie nu va fi abandonată., nu este motiv să fie abandonată. Prin schimbarea şefului de la DNA nu se schimbă nimic, au mai fost şefi DNA înaintea lui Kovesi şi de fiecare dată prin schimbare lucrurile au mers mai bine aşa că nu avem motive să ne temem. Îmi pare rău pentru ea că i s-a întrerupt acest mandat", a declarat, luni, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, la Digi 24.

TITLURILE ZILEI

Preşedintele României Klaus Iohannis a emis decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA, potrivit deciziei CCR, anunţul fiind făcut luni de către purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a afirmat constant că respectă Constituţia şi legile ţării şi a acţionat permanent în acest sens. Prin urmare, în executarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2018, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat, astăzi, decretul de revocare a doamnei Laura Codruţa Kövesi din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, subliniază că lupta împotriva corupţiei nu trebuie, în niciun caz, abandonată sau încetinită. Corupţia afectează viaţa fiecărui cetăţean şi dezvoltarea României. Banul public nu poate fi folosit în interes personal sau de grup, iar deturnarea resurselor publice şi blocarea luptei anticorupţie se traduce prin lipsa de spitale, şcoli, autostrăzi, administraţie publică eficientă", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al preşedintelui României.

Şeful statului a atras atenţia că, indiferent de numele procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, această instituţie are obligaţia să-şi continue activitatea în mod profesionist, la cel mai înalt nivel de performanţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici