Ceremonii pe 26 august la Cimitirul Valea Uzului: Sunt aşteptate mii de persoane, la comemorarea soldaţilor secui

O acţiune de comemorare a soldaţilor secui dintr-o unitate de grăniceri care şi-au pierdut viaţa în 1944, în urma ofensivei armatei sovietice, este organizată, luni, de către autorităţile din Harghita, la Cimitirul Valea Uzului, la manifestare fiind aşteptate între 5.000 şi 10.000 de persoane.

1886 afișări
Imaginea articolului Ceremonii pe 26 august la Cimitirul Valea Uzului: Sunt aşteptate mii de persoane, la comemorarea soldaţilor secui

Ceremonii pe 23 august la Cimitirul Valea Uzului: Sunt aşteptate mii de persoane, la comemorarea soldaţilor secui morţi în al doilea război mondial

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că această comemorare de la Valea Uzului are loc în fiecare an, de 25 ani, iar la capela din cimitir vor fi rostite rugăciuni pentru soldaţii morţi.

„În data de 26 august 1944 armata sovietică a spart linia frontului de la Valea Uzului, iar după ce România a trecut de partea Aliaţilor, a început atacul liniei de apărare maghiară. Dat fiind faptul că se afla în prima linie, prima înfrângere a suferit-o unitatea de grăniceri secui formată din băieţi de 17 şi 18 ani. Au murit atunci mulţi oameni. De atunci, mulţumită sprijinului diverselor persoane şi instituţii, în Valea Uzului s-a construit un cimitir militar. De 25 de ani, în fiecare an, în 26 august, ne adunăm să comemorăm tinerii curajoşi care şi-au pierdut aici viaţa şi ne rugăm pentru ei la capela din cimitir. Acelaşi lucru îl vom face şi în acest an”, a declarat Borboly.

El a mai spus că la comemorarea organizată de Primăria Sânmartin, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Harghita, vor vorbi episcopul romano-catolic Tamas Jozsef şi preotul franciscan Bojte Csaba, fiind aşteptate să participe între 5.000 şi 10.000 de persoane.

Potrivit acestuia, organizatorii au primit asigurări din partea Poliţiei şi Jandarmeriei că nu vor fi probleme pe durata desfăşurării comemorării, urmând să fie instituite filtre pe traseul spre Valea Uzului.

„Am primit o confirmare şi din partea primarului comunei Dărmăneşti, judeţul Bacău, că dânşii nu vor autoriza niciun fel de manifestare pentru ziua de luni”, a precizat Borboly Csaba.

În ceea ce priveşte situaţia Cimitirului Valea Uzului, preşedintele CJ Harghita a afirmat că au fost atacate hotărârea Primăriei Dărmăneşti, prin care s-a eliberat autorizaţia de construire a crucilor de beton în cimitir, dar şi hotărârea Consiliului Local Dărmăneşti din anul 2019, prin care se trece terenul din Valea Uzului din proprietate privată în domeniul public.

„În continuare trebuie să dăm în judecată Primăria Dărmăneşti, cele două oficii judeţene de cadastru, cele două prefecturi, respectiv şi Consiliul Judeţean Bacău, deoarece nu este vorba doar de graniţa dintre două localităţi, ci dintre două judeţe. Acesta este motivul pentru care Consiliul Judeţean Harghita se va alătura Primăriei Sânmartin în demersurile de chemare în instanţă. Căutăm avocat în acest sens, deoarece aceasta nu este numai problema Primăriei din Sânmartin, ci a fiecărui maghiar din Transilvania”, a declarat Borboly Csaba.

Acesta a acuzat Prefectura Bacău, precizând că instituţia trebuia, din oficiu, să atenţioneze Primăria Dărmăneşti în legătură cu faptul că este ilegal să treacă Valea Uzului în domeniu public, întrebându-se cum figura acest teren în proprietatea privată a comunei Dărmăneşti.

„Nici după ce Primăria Sânmartin a sesizat ilegalităţile comise de Primăria Dărmăneşti nu s-a luat nicio măsură. De asemenea, Prefectura Bacău nu a luat nicio măsură nici atunci când Inspectoratul de Stat în Construcţii a sesizat că crucile au fost amplasate în mod necorespunzător în cimitirul de la Valea Uzului”, a explicat preşedintele CJ Harghita.

Borboly a mai spus că reprezentanţii comunităţii maghiare doresc ca în cazul Valea Uzului graniţa dintre judeţele Bacău şi Harghita să fie trasată aşa cum prevede legea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici