Cetăţean ceh suprins când încerca să vândă droguri în zona Portului Turistic Tomis, reţinut - Mediafax

Cetăţean ceh suprins când încerca să vândă droguri în zona Portului Turistic Tomis, reţinut

Un cetăţean ceh a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a fost suprins când încerca să vândă droguri în zona Portului Turistic Tomis. Tomáš Kaizner va fi prezentat azi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

143 afişări

Imaginea articolului Cetăţean ceh suprins când încerca să vândă droguri în zona Portului Turistic Tomis, reţinut

Cetăţean ceh suprins când încerca să vândă droguri în zona Portului Turistic Tomis, reţinut

Procurorii DIICOT Constanţa au dispus miercuri reţinerea pentru o perioadă de 24 a lui Tomáš Kaizner, cetăţean ceh, pentru trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc.

Cetăţeanul ceh este suspectat că şi-a procurat din Olanda 1.012 comprimate conţinând ca substanţă activă MDMA şi 3,2 grame substanţă cristalizată translucidă conţinând ca substanţă activă MDMA, drog de mare risc, introducând drogurile în România.

În noaptea de marţi spre miercuri, în timp ce se afla în zona Portului Turistic Tomis, el a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă drogurile contra sumei de 3.800 euro.

 

În cursul zilei de astăzi inculpatul Tomáš Kaizner va fi prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
TRAFIC DROGURI ,
REŢINERE ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.