CEx PSD vineri. Discuţii despre organizarea Congresului, propunerile de miniştri şi remaniere

Social-democraţii se reunesc vineri, la Parlament, de la ora 12.00, în şedinţa Comitetului Executiv al partidului, pentru a discuta despre organizarea Congresului de sâmbătă, dar şi despre propunerile de miniştri pe care liderul PSD urmează să i le trimită lui Klaus Iohannis.

677 afișări
Imaginea articolului CEx PSD vineri. Discuţii despre organizarea Congresului, propunerile de miniştri şi remaniere

CEx PSD vineri. Discuţii despre organizarea Congresului, propunerile de miniştri şi remaniere

Printre subiectele de discuţie a Comitetului Executiv de vineri se numără chestiunile organizatorice privind Congresul PSD de sâmbătă şi proiectele politice ale partidului, dar şi propunerile de miniştri pe care liderul PSD urmează să i le trimită preşedintelui Klaus Iohannis.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vinerea trecută, la Iaşi, că va trimite săptămâna aceasta propunerile pentru noii miniştri preşedintelui Klaus Iohannis, după o discuţie în Comitetul Executiv Naţional (CExN). Liderul PSD a mai spus că va transmite şefului statului şi propunerea pentru funcţia de vicepremier pe probleme economice, unde interimar este Eugen Teodorovici.

Surse din interiorul PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că Viorica Dăncilă îl va propune pe Mihai Fifor la Interne, după finalizarea perioadei de interimat. De asemenea, PSD se gândeşte la un înlocuitor al lui Mihai Fifor la parteneriate strategice.

Pentru funcţia de ministru al Educaţiei sunt vehiculate mai multe nume, printre care şi Radu Szekely, fost consilier al ministrului Ecaterina Andronescu.

Mihai Fifor, vicepremier pe parteneriate strategice, a preluat interimatul la MAI pe 30 iulie, după ce Nicolae Moga a demisionat din funcţia de ministru, la doar şase zile de mandat, urmare a modului în care s-a acţionat la Caracal.

Portofoliul interimar la Educaţie este asigurat în prezent de ministrul Culturii, Daniel Breaz, după ce Viorica Dăncilă a demis-o din funcţie pe Ecaterina Andronescu, după ce aceasta a afirmat că ea a învăţat de acasă să nu se urce într-o maşină cu un străin.

Un alt subiect de discuţie vizează remanierea guvernamentală. Potrivit surselor citate, printre miniştrii de care coaliţia PSD-ALDE e nemulţumită se numără ministrul Energiei, Anton Anton, dar şi Graţiela Gavrilescu de la Mediu.

Totodată, social-democraţii ar putea discuta, vineri, despre guvernare, în condiţiile tensiunilor apărute în coaliţie.

Viorica Dăncilă şi Călin Popescu Tăriceanu au discutat miercuri despre situaţia coaliţiei de guvernare, însă nu au ajuns la un consens privind restructurarea Guvernului. ALDE a transmis un comunicat imediat după finalizarea discuţiilor în care preciza că formaţiunea politică va stabili în septembrie dacă va ieşi de la guvernare.

Şi PSD a transmis un comunicat de presă după întâlnirea dintre Viorica Dăncilă şi Călin Popescu Tăriceanu, care a durat mai bine de două ore. PSD a precizat că în urma şedinţei de coaliţie s-a stabilit respingerea proiectului de lege privind amnistia şi graţierea, în Parlament. De asemenea PSD a afirmat că săptămâna viitoare va exista o nouă întâlnire a coaliţiei PSD-ALDE pentru a analiza măsuri care privesc actul de guvernare şi agenda publică.

Partidul Social Democrat se va reuni în Congres, sâmbătă, de la ora 11:00, pentru a lansa candidatura Vioricăi Dăncilă la prezidenţiale.

Taguri:
psd,
cex,
miniştri

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici