CFR: intervenţie la locul deraierii din zona Călimăneşti, călători transbordaţi

  • Echipele de intervenţie ale CFR acţionează în zona Călimăneşti, unde un tren a deraiat
  • Trenul, care circula pe relaţia Râmnicu Vâlcea – Sibiu, avea în compunere 2 vagoane, locomotiva şi primul vagon fiind deraiate.
  • Pentru asigurarea continuităţii circulaţiei feroviare, reprezentanţii Regionalei CF Craiova asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto între staţiile Călimăneşti - Lotru.
1013 afișări
Imaginea articolului CFR: intervenţie la locul deraierii din zona Călimăneşti, călători transbordaţi

CFR: intervenţie la locul deraierii din zona Călimăneşti, călători transbordaţi

Traficul feroviar este temporar închis, între staţiile Călimăneşti şi Cozia, unde, în cursul acestei dimineţi, din cauza ploilor abundente şi a aluviunilor de pe versanţi s-a produs deraierea unui tren (SNTFC CFR Călători), care circula pe firul I, anunţă compania.

Trenul, care circula pe relaţia Râmnicu Vâlcea – Sibiu, avea în compunere 2 vagoane, locomotiva şi primul vagon fiind deraiate.

Din cauza grohotişului depus şi a terasamentului spălat de torenţi, a fost închis şi firul II de circulaţie, începând cu ora 7:00.

Pentru asigurarea continuităţii circulaţiei feroviare, reprezentanţii Regionalei CF Craiova asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto între staţiile Călimăneşti - Lotru. Această măsură se va menţine pănă la finalizarea operaţiunilor desfăşurate la faţa locului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici