Cineva a furat tobele africane de pe plaja terapeutică, pentru persoane cu dizabilităţi, din Mamaia. Apelul făcut de realizatorului proiectului

Tobele africane de pe plaja terapeutică din Mamaia, destinată tuturor categoriilor de persoane cu dizabilităţi, au fost furate. ”Este pentru prima dată când sunt victima unui furt. Acest furt are loc într-un spaţiu destinat persoanelor ce ar trebui protejate”, scrie realizatorului proiectului.

2117 afișări
Imaginea articolului Cineva a furat tobele africane de pe plaja terapeutică, pentru persoane cu dizabilităţi, din Mamaia. Apelul făcut de realizatorului proiectului

Foto: Facebook/Adrian Gemanaru

”Tobele africane au fost FURATE de pe plaja terapeutică. Dacă auzi sau vezi persoane dubioase ce încearcă să vândă acest tip de tobe vă rog sunaţi direct la Poliţia Mamaia. Dacă există martori ce pot da detalii despre persoane ce au fost văzute în seara/noaptea de 27/28 august în staţiunea Mamaia cărând aceste tobe africane, vă rugăm să anunţe Poliţia Mamaia”, scrie pe Facebook realizatorul proiectului plajei terapeutice, psihologul Adrian Gemănaru.

Acesta arată că duminică seara a câştigat premiul pentru “Plaja cea mai frumoasă de pe litoralul românesc în 2018”, iar în seara următoare persoane necunoscute au spart uşa magaziei în care erau păstrate bunurile pentru atelierele de pe timpul zilei şi au furat o parte din tobele africane.

TITLURILE ZILEI

”Este pentru prima dată când sunt victima unui furt, mai trist că acest furt are loc într-un loc destinat persoanelor ce ar trebui protejate”, mai scrie Adrian Gemănaru.

Plaja terapeutică pentru toate categoriile de persoane cu dizabilităţi a fost inaugurată în iulie la Mamaia, pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi. Între principalele atracţii ce pot fi descoperite pe plaja terapeutică se numără zona aromelor, pădurea de bambus - reprezentată de un instrument muzical gigant, curcubeul - format din perdele colorate din texturi diferite ce sunt dispuse în zona de stimulare tactilă, pictura pe sticlă şi un atelier de olărit. Pe plajă a fost instalat şi un cort „spiritual”, unde pot fi auzite tobele africane, din cadrul atelierului de terapie prin muzică. Pentru relaxarea turiştilor în prima parte a sectorului de plajă a fost amenajată o adevărată grădină, cu plante specifice zonei de nisip şi plajă, iar cei dornici să pătrundă în interiorul acesteia se pot bucura de o alee senzorială unde pot întâlni texturi diferite: scoarţă de copac, marmură, rumeguş, felii de lemn, cărămizi, etc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici