Cluj: Şapte pădurari daţi afară, alţi nouă cercetaţi, după controale privind tăieri ilegale de lemn

Direcţia Silvică Cluj a desfăcut contractele de muncă a şapte pădurari din judeţ, în urma unor controale vizând tăierile ilegale de lemn, alţi nouă fiind trimişi în faţa comisiilor de disciplină, cu propunere de desfacere a contractelor de muncă.

859 afișări
Imaginea articolului Cluj: Şapte pădurari daţi afară, alţi nouă cercetaţi, după controale privind tăieri ilegale de lemn

Cluj: Şapte pădurari daţi afară, alţi nouă cercetaţi, după controale privind tăieri ilegale de lemn (Imagine: Mihaly Laszlo/Mediafax Foto)

Directorul Direcţiei Silvice Cluj, Dorel Oros, a declarat, joi, într-o întâlnire cu primarii din judeţ, organizată la Prefectura Cluj, că notele de constatare ale controalelor privind tăierile ilegale de lemn din judeţul Cluj se găsesc la Regia Naţională a Pădurilor şi urmează să fie vizate de directorul general al instituţiei.

"Notele de constatare ale controalelor privind tăierile ilegale de lemn din judeţul Cluj se găsesc la Regia Naţională a Pădurilor şi urmează să fie vizate de directorul general, după care măsurile dispuse vor fi aplicate asupra vinovaţilor, respectând procedurile legale. Acei salariaţi care sunt şi vor fi găsiţi vinovaţi vor intra în comisiile de disciplină. Până acum s-au luat mai multe măsuri disciplinare. Astfel, la ora actuală au trecut de comisiile de disciplină şapte pădurari, cărora li s-au desfăcut contractele de muncă - doi de la Ocolul Silvic Turda, doi la Someşul Rece şi trei la Beliş. Mai sunt nouă pădurari în diferite faze la comisiile de disciplină cu propunerea mea pentru desfacerea contractelor de muncă", a spus Oros.

TITLURILE ZILEI

Potrivit acestuia, au mai fost depuse şapte denunţuri penale faţă de şefi de ocoale silvice şi ingineri silvici.

"Urmează să fie clarificat şi nivelul sancţiunilor pentru şefii de ocoale silvice, care nu sunt efectiv gestionari de fond forestier", a subliniat directorul Direcţiei Silvice Cluj.

În urma controalelor efectuate în domeniul silvic din judeţul Cluj, începute în primăvara acestui an, au fost inventariaţi aproximativ 5.000 de metri cubi de lemn tăiaţi ilegal. Controalele vor fi finalizate în luna septembrie.

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, declarase în 14 iunie, la Cluj-Napoca, că a dat dispoziţie Regiei Autonome a Pădurilor Romsilva şi Direcţiei Silvice Cluj să dea afară aproape 20 de pădurari şi şefi de ocoale silvice şi să le întocmească acestora denunţuri penale pentru neglijenţă în serviciu sau complicitate în cazul furturilor de lemn din judeţ. Varga a mai precizat că se vor face demersuri administrative pentru verificarea activităţii foştilor directori ai Direcţiei Silvice Cluj, Ioan Morar şi Dorin Ciucă, care "nu au intervenit pentru prevenirea tăierilor ilegale de lemn".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici