CNN: Preşedintele Ucrainei a fost informat că atacul ruşilor va avea loc miercuri

Potrivit postului american de televiziune CNN, preşedintele ucrainean a spus că a fost informat de Statele Unite că miercuri, 16 februarie, va fi ziua invaziei ruse, dar a precizat că „nu este prima dată” când este menţionată această dată.

7897 afișări
Imaginea articolului CNN: Preşedintele Ucrainei a fost informat că atacul ruşilor va avea loc miercuri

CNN: Zelenski a fost informat că atacul ruşilor va avea loc miercuri

„Ţara noastră este mai tare ca niciodată”, a spus din nou şeful Ucrainei, invitând toată populaţia ca pe 16 februarie „să fluture steaguri ucrainene şi să poarte culorile naţionale. Vom face din 16 februarie Ziua Unităţii Naţionale”.

„Vrem pace şi vrem să rezolvăm toate problemele exclusiv prin negocieri”, a spus Zelenski, lăudând armata ucraineană, care este, în opinia lui, „de multe ori mai puternică decât acum 8 ani”. 

Şi Boris Johnson a declarat că Rusia ar putea ataca Ucraina în „următoarele 48 de ore”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici