Cod galben de inundaţii, în week-end, pentru 15 judeţe din ţară

Hidrologii au instituit, de sâmbătă după-amiază până duminică după-amiază, cod galben de inundaţii în 15 judeţe din ţară, unde, din cauza ploilor prognozate, se aşteaptă creşteri de debite ale râurilor şi formarea de torenţi la deal şi la munte.

63 afișări
Imaginea articolului Cod galben de inundaţii, în week-end, pentru 15 judeţe din ţară

Cod galben de inundaţii, în week-end, pentru 15 judeţe din ţară (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)

Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor a trimis, vineri după-amiază, avertizarea cod galben către prefecturile judeţelor Argeş, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu Vâlcea şi Timiş.

"Fenomenele vizate sunt scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, cu efect de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, în intervalul 15 mai, ora 15.00 - 16 mai, ora 16.00", se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului şi Pădurilor.

TITLURILE ZILEI

Conform specialiştilor, codul galben vizează râurile din bazinele hidrografice Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Jiu - în amonte de Podari, Oltul mijlociu şi inferior şi bazinele superioare ale Argeşului, Ialomiţei şi Buzăului.

Specialiştii afirmă însă că şi în celelalte bazine hidrografice din ţară, care nu au fost incluse între cele avertizate, debitele râurilor de la munte pot avea "creşteri importante".

Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru Bucureşti şi 35 de judeţe, unde de sâmbătă, ora 14.00, până duminică, ora 9.00 se pot produce ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici