COD PORTOCALIU de inundaţii pe râurile Prahova şi Bârlad

Hidrologii au instituit, joi, codul portocaliu de inundaţii pe cursul superior al Prahovei şi pe râul Bârlad şi afluenţii săi, avertizarea emisă în urmă cu o zi fiind şi ea prelungită, anunţă Administraţia Naţională "Apele Române".

560 afișări
Imaginea articolului COD PORTOCALIU de inundaţii pe râurile Prahova şi Bârlad

COD PORTOCALIU de inundaţii pe râurile Prahova şi Bârlad(Imagine: Liliana Bujdei/Mediafax Foto)

"Având în vedere situaţia hidrometeorologică şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se actualizează avertizarea hidrologică 11 din 23 mai, după cum urmează: se menţine cod portocaliu pe Motru şi pe afluentul său Coşuştea (judeţul Mehedinţi) şi pe Teleajen şi pe Cricovul Sărat (judeţul Prahova); se instituie cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice Prahova superioară şi Bârlad şi afluenţii săi din judeţul Vaslui, Galaţi şi Vrancea", se arată în textul avertizării hidrologice de joi.

TITLURILE ZILEI

Şi codul galben instituit miercuri pe râurile din bazinele hidrografice Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa şi afluenţii acestora din zonele indicate se menţine în vigoare. Mai mult, acelaşi cod galben a fost instituit, începând de joi, şi pe râurile din bazinele hidrografice Olt superior şi Vedea, pe afluenţii din bazinul inferior al Argeşului, pe râul Călmăţui, pe cursurile superioare ale Buzăului, Putnei, Râmnicului Sărat, Trotuşului, Bistriţei, Moldovei şi Sucevei şi pe afluenţii acestora din zona de munte.

Tot codul galben a fost instituit joi şi pe afluenţii Buzăului inferior, pe unii afluenţi ai Siretului şi Prutului inferior şi pe râurile din Dobrogea.

Hidrologii adaugă că inundaţii locale pot apărea şi pe unii afluenţi de grad inferior ai râurilor vizate de avertizare, precum şi pe cursurile de apă necadastrate.

Şi meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de ploi şi vijelii, valabilă pentru Bucureşti şi judeţele Prahova, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călaraşi, Ilfov, Galaţi, Vrancea, Suceava, Neamţ şi Bacău, începând de joi, ora 18.00, până vineri, ora 6.00.

Totodată, atenţionarea cod galben emisă miercuri de meteorologi rămâne în vigoare până vineri, la ora 9.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici