- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (27.01.2015, 15:34)
- Andrei Dumitrescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy au fost încarceraţi la Penitenciarul Rahova
Foştii miniştri Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy au fost duşi de la Poliţia Ilfov la Penitenciarul Rahova, unde au fost încarceraţi după ce au fost condamnaţi definitiv de instanţa supremă la 4 ani şi 8 luni, respectiv 4 ani de închisoare, în dosarul privatizărilor strategice.
1859 afișări
Codruţ Şereş, Zsolt Nagy (Imagine: montaj Mediafax Foto)
Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy au mers la Poliţia Ilfov după aproximativ trei ore de la decizia instanţei supreme şi au aşteptat în biroul poliţiştilor de la Serviciul de Investigaţii Criminale mandatele de executare a pedepselor cu închisoarea.
După ce au primit mandatele de executare a pedepsei pentru Şereş şi Nagy, care au domiciliile în judeţului Ilfov, poliţiştii ilfoveni i-au dus pe cei doi foşti miniştri în Penitenciarul Rahova, unde aceştia vor sta 21 de zile în carantină, urmând ca, în cel mult o lună, Administraţia Penitenciarelor să le stabilească regimul şi locul de detenţie.
TITLURILE ZILEI
-
• SUA pregătesc un pachet de arme de 1 miliard de dolari pentru Ucraina
-
astăzi, 19:54
• Serghei Şoigu anunţă un număr impresionant de morţi în tabăra duşmanilor ucraineni
-
astăzi, 18:06
• Grindeanu: Pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol
-
astăzi, 17:45
• Un proces privind oprirea exportului de arme către Israel ajunge la Înalta Curte din Londra
-
astăzi, 16:55
• Acţiune de amploare, cu sprijin Europol şi FBI, pentru anihilarea unui ”supercartel” al drogurilor
-
astăzi, 16:40
• Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
-
astăzi, 16:05
• Guvernul se mută pentru o zi în alt oraş. Şedinţă de Guvern la Timişoara, joi
-
astăzi, 16:24
-
astăzi, 14:55
• Ucraina suspendă serviciile consulare pentru ucrainenii din străinătate care pot fi încorporaţi
-
astăzi, 14:21
-
astăzi, 07:00
-
astăzi, 14:53
• ,,Măştile” extremei drepte ar urma să cadă cu ocazia alegerilor europene din iunie
-
astăzi, 13:46
• Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată
-
astăzi, 12:25
-
astăzi, 11:40
-
astăzi, 12:03
"În cursul acestei zile, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a primit pentru punerea în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, pe numele a două persoane, cu domiciliul pe raza judeţului Ilfov. Cele două mandate de executare a pedepsei închisorii, pe o perioadă de 4 ani şi 8 luni, respectiv 4 ani, au fost puse în aplicare de poliţiştii ilfoveni, persoanele condamnate fiind conduse la Penitenciarul Rahova, pentru încarcerare", arată IPJ Ilfov, într-un comunicat de presă.
Şi ceilalţi inculpaţi din dosar care au primit pedepse cu executare urmează să fie încarceraţi.
Codruţ Şereş a fost condamnat definitiv la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, Zsolt Nagy a primit o pedeapsă de 4 ani, cea mai mare pedeapsă fiind dată lui Stamen Stanchev, care va executa 5 ani şi 2 luni, decizia din dosarul privatizărilor strategice fiind anunţată marţi de ICCJ.
Citeşte şi:
CONDAMNĂRI DEFINITIVE în dosarul privatizărilor strategice: Şereş - 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, Nagy - 4 ani
Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a redus astfel pedeapsa primită la fondul dosarului de fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş, de la şase ani la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare, pentru trădare prin transmitere de secrete.
Şi în cazul lui Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, pedeapsa a fost redusă de la cinci ani la patru ani de închisoare cu executare, pentru aderare la un grup infracţional.
Consultantul internaţional Vadim Benyatov a fost condamnat patru ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice. La fondul dosarului, Benyatov primise o pedeapsă de zece ani de închisoare cu executare. În cazul acestuia, instanţa a dispus reducerea cu şase luni a pedepsei, pentru perioada în care a fost reţinut şi arestat preventiv.
Stamen Stanchev a primit cea mai mare pedeapsă din dosar, respectiv cinci ani şi două luni de închisoare cu executare. Instanţa i-a redus astfel pedeapsa primită la fond, de 11 ani de închisoare pentru spionaj şi iniţierea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat.
Mihai Radu Donciu, fost consilier al ministrului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în mandatul lui Nagy (cu responsabilităţi pe linia privatizării agenţilor economici în subordinea ministrului), a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu execure. La fondul dosarului, Donciu fusese condamnat la şapte ani de închisoare cu executare, pentru trădare prin transmitere de secrete.
Mihai Dorinel Mucea, fost adjunct al şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a fost condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare. Pedeapsa i-a fost astfel redusă de la şase ani de închisoare cu executare primită la fondul cauzei, pentru trădare prin transmitere de secrete, din care i-au fost scăzute două luni, perioada arestului preventiv.
Instanţa l-a mai condamnat pe cetăţeanul ceh Michal Susak la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare. Susak fusese condamnat iniţial la zece ani de închisoare.
Mircea Călin Flore, senior director CSFB Europe Ltd. Londra la data faptelor, cetăţean româno-englez, a primit o pedeapsă de patru ani şi şase luni de închisoare cu executare. La judecarea în primă instanţă, Flore primise o pedeapsă de nouă ani şi şase luni de închisoare.
Gabor Kerekes a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, pedeapsă redusă de la cinci ani de închisoare primită la instanţa de fond, pentru aderare şi sprijinire a unui grup infracţional transnaţional.
Cetăţeanul turc Mustafa Oral a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare. Instanţa de fond îl condamnase pe Mustafa Oral la cinci ani de închisoare, pentru iniţiere şi sprijinire a unui grup infracţional transnaţional.
Procesul "privatizărilor strategice" a început în 20 aprilie 2007 doar cu acuzaţii Stamen Stanchev, Mihai Dorinel Mucea şi Mihai Radu Donciu. Aceştia au fost trimişi în judecată, în 18 aprilie 2007, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi spionaj, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi trădare prin transmitere de secrete. În acelaşi timp, s-a dispus judecarea separată a părţii din dosar referitoare la Vadim Benyatov Don.
Vadim Benyatov Don a fost trimis în judecată în 13 septembrie 2007 de către procurorii DIICOT, fiind acuzat că ar fi luat măsuri în vederea obţinerii de informaţii secrete din domeniul energetic, al economiei naţionale a României, informaţii care ar fi fost de natură să pericliteze securitatea statului.
În 30 martie 2009, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată şi pe Codruţ Şereş, Zsolt Nagy, Gabor Kerekes, Mircea Călin Flore, Michal Susak şi Mustafa Oral.
Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 30 mai 2005 - 21 noiembrie 2006, aceştia au constituit sau aderat la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional, din care au făcut parte şi Vadim Benyatov, Stamen Stanchev, Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
Cei şase trimişi în judecată în martie 2009 sunt acuzaţi de activităţi ilicite cu caracter penal derulate în legătură cu privatizarea SC Electrica Muntenia Sud, vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a SC Romaero SA Bucureşti şi SC Avioane SA Craiova, aflate în portofoliul MEC-OPSPI, consultanţă în vederea privatizării SN Radiocomunicaţii, adjudecarea licitaţiei pentru asigurarea consultanţei în vederea restructurării şi privatizării CN Poşta Română din portofoliul MCTI, selectarea prin licitaţie a consultantului internaţional pentru listarea la bursă a pachetului de 46% din acţiunile deţinute de statul român la SC Romtelecom SA din portofoliul MCTI.
Ulterior, dosarele au fost comasate, cei zece inculpaţi fiind judecaţi, în aceeaşi cauză, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La începutul lunii decembrie 2006, Codruţ Şereş şi-a dat demisia din funcţia de ministru. El fusese interceptat de Serviciul Român de Informaţii, în 2005, monitorizările relevând raporturile directe dintre acesta şi Stamen Stanchev, precum şi aranjamentele de culise privind privatizările unor firme din domeniul energetic, inclusiv promovarea proiectului de hotărâre de Guvern privind vânzarea pachetului de opt la sută din acţiunile Petrom.
Codruţ Şereş a mai fost condamnat, la 31 martie 2014, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul "Hidroelectrica", decizia nefiind definitivă.
Citește pe alephnews.ro: Aplicația care știe dacă navighezi pe site-uri porno. Părinții și copiii își pot urmări istoricul reciproc
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cei mai mari economişti maghiari: „Uitaţi de Austria. Trebuie să ajungem din urmă România! Avantajul semnificativ al Ungariei faţă de România la dezvoltare calitativă nu mai există“
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk dă pe toată lumea afară: După ce a concediat 14.000 de angajaţi, celebrul miliardar a decis să renunţe la o divizie întreagă abia formată
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Lungmertrajul „Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, a fost selectat la Cannes. Irina Margareta Nistor: „Filmul o să fie primit cu foarte multă curiozitate”
Elon Musk dă pe toată lumea afară: După ce a concediat 14.000 de angajaţi, celebrul miliardar a decis să renunţe la o divizie întreagă abia formată
De ce să te duci să lucrezi la H&M la Londra, pe 1.800 de lire sterline, când aceiaşi bani îi obţii la Bucureşti, într-o trattorie, şi ai costurile vieţii mult mai reduse, începând cu chiria?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BOMBĂ! Mititelu jr, internat la „Spitalul 9!” Ce au constatat medicii după ce a fost transferat imediat la Obregia
CANCAN.RO
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe