VISCOL în mare parte din ţară. COD PORTOCALIU şi GALBEN de ninsori, prelungit/ HARTA judeţelor afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit, sâmbătă, atenţioarea cod portocaliu de ninsori pentru mai multe judeţe din vestul, sudul şi centrul ţării, până duminică, la ora 12. Şi codul galben pentru judeţe din Banat, Crişana şi Transilvania a fost prelungit.

11940 afișări
Imaginea articolului VISCOL în mare parte din ţară. COD PORTOCALIU şi GALBEN de ninsori, prelungit/ HARTA  judeţelor afectate

VISCOL în mai mare parte a ţării. COD PORTOCALIU şi GALBEN de ninsori, prelungit/ HARTA judeţelor afectate

Potrivit ANM, vor fi ninsori abundente, se va depune un strat semnificativ de zăpadă şi va fi viscol în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, precum şi în zona de munte a judeţelor Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.

În aceste judeţe va ninge abundent, se vor cumula peste 60- 70 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ.

În zona montană înaltă va fi viscol, iar rafalele vor depăşi 70 km/h.

De asemenea, şi codul galben a fost prelungit până duminică la ora 18.

Astfel, în Banat, cea mai mare parte a Crişanei, vestul şi sudul Transilvaniei, vestul şi nordul Olteniei, jumătatea de nord a Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali, Occidentali şi de Curbură vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi se va depune strat consistent de zăpadă.

În aceste zone se vor cumula 25- 30 l/mp şi izolat 40 - 50 l/mp.

Potrivit ANM, vântul va avea intensificări la munte, cu rafale de peste 60 km/h, dar şi în regiunile sudice şi sud-vestice, cu viteze, în general, de 40-50 km/h.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici