COMENTARIU Adrian Onciu | Cum ar fi scris Ion Creangă povestea Capra cu trei iezi şi basmul Harap Alb dacă ar fi fost membru USR PLUS

Activiştii curentului ”cancel culture” devin din ce în ce mai agresivi. Nu se mulţumesc cu dărâmarea statuilor şi cenzurarea filmelor, au început să-i ia la puricat şi pe scriitori.

6171 afişări
Imaginea articolului COMENTARIU Adrian Onciu | Cum ar fi scris Ion Creangă povestea Capra cu trei iezi şi basmul Harap Alb dacă ar fi fost membru USR PLUS

COMENTARIU Adrian Onciu | Cum ar fi scris Ion Creangă povestea Capra cu trei iezi şi basmul Harap Alb dacă ar fi fost membru USR

Despre trimiterea lui William Shakespeare la coşul de gunoi al literaturii nu sunt foarte multe de spus: misogin, rasist, homofob.

Cenzorii au ajuns recent şi la Theodor Seuss Geisel, cunoscut ca Dr. Seuss. Scriitor american ale cărui cărţi pentru copii au fost vândute în 650 de milioane de exemplare în întreaga lume. Şase dintre operele acestuia nu vor mai fi publicate din pricina stereotipurilor rasiale pe care le-ar conţine. Editura şi-a dat seama, în sfârşit, că autorul prezintă oamenii ”într-un mod greşit şi dureros”.

Dr. Seuss ar fi perpetuat stereotipurile evreieşti, cu personaje pe care le-a zugrăvit ca fiind zgârcite, potrivit unui studiu din 2019 legat de 50 de cărţi ale celebrului autor. Studiul respectiv susţine că, din moment ce majoritatea eroilor din cărţile doctorului Seuss sunt albi, lucrările sale ar promova ”supremaţia rasei albe”.

Lucrurile nu se opresc aici pentru activiştii BLM. Scriitoarea olandeză Marieke Rijneveld, câştigătoarea premiului internaţional Booker, s-a retras în urma unui scandal mediatic din proiectul pentru traducerea poetei americane de culoare Amanda Gorman, prezentă la ceremonia de învestire a preşedintelui Joe Biden. Cenzorii pretind că Rijneveld ar fi ”nepotrivită” întrucât nu este, la rândul ei, afro-americană.

”Mi-am exprimat durerea, frustrarea, furia şi dezamăgirea. Nu vreau să minimalizez calităţile lui Rijneveld, dar de ce nu a fost aleasă o scriitoare care, la fel ca Gorman, să fie o artistă a cuvintelor, tânără, femeie şi de culoare? Scriitoarea olandeză este albă, de gen non-binar şi nu are experienţă”, a explicat activista afro-americană Janice Deul.

Aşadar avem la mijloc inclusiv o problemă de discriminare de gen. Nu doar că translatorul are pielea albă, dar mai e şi non-binar. Adică nu se simte tot timpul femeie. Identitatea de gen îi joacă feste în funcţie de dispoziţiile de moment. Activista BLM Janice Deul nu s-a exprimat în legătură cu greutatea şi înălţimea translatorului. Ar fi ”în sine” un neajuns insurmontabil dacă non-binara Rijneveld s-ar dovedi prea slabă sau prea scundă faţă de aşteptările fanilor Amandei Gorman – eroina luptei anti-rasiste din Statele Unite şi de aiurea.

Mă întreb ce se va întâmpla dacă opera Amandei Gorman va fi tradusă în final de viitorul ei iubit caucazian, eventual bisexual.

Lupta cu supremaţia albă merge şi mai departe. Producătorii celebrului serial de desene animate Familia Simpson au anunţat că nu vor mai folosi actori albi pentru a dubla vocile personajelor aparţinând minorităţilor etnice. Un personaj cubanez va fi dublat doar de un actor cu origini cubaneze, ca să fie foarte clar.

Dacă ne imaginăm că fenomenul ”cancel culture” nu va lovi şi Europa, înseamnă că suntem cel puţin naivi. În câţiva ani curentul cu iz progresist va intra puternic pe porţile larg deschise de simpatizanţii USR-Plus. Activiştii ONG-urilor de tot soiul abia aşteaptă semnalul. Scriitorii noştri consideraţi rasişti, sexişti sau homofobi vor fi scoşi din programele şcolare, din librării şi din biblioteci. Vor fi mitraliaţi din toate poziţiile. Îi vom găsi doar pe piaţa neagră a comerţului de carte.

Haideţi să facem un mic exerciţiu de imaginaţie şi să ne închipuim cum ar acţiona cenzorii BLM în cazul îndrăgitului scriitor Ion Creangă. În mod evident l-ar considera promotor al supremaţiei albe şi al incorectitudinii politice. L-ar scoate din librării ca pe ultimul boschetar intrat să cerşească o cafea cu lapte, fără zahăr.

Să luăm cazul poveştii Capra cu trei iezi. Autorul Ion Creangă a gafat încă din start, atunci când şi-a imaginat că lupul, personaj negativ, ar fi negru. Complet greşit! Lupul rău trebuie să fie alb, îmbogăţit peste noapte, sexist şi foarte arogant. Apoi personajele pozitive, cei trei iezi, sunt de asemenea albi ca neaua. Iarăşi greşit! Unul să fie negru, altul maro şi al treilea roşcat şi cu barbă de hipster. Eventual transsexual. De preferat ca şi doamna capră să fie bisexuală, supărată că şeful o discriminează la locul de muncă. Adică de ce să nu-i ofere un loc în Consiliul de Administraţie? Doar pentru faptul că la prima oră se culcă cu directorul de marketing, iar seara cu asistenta şefului de la Achiziţii şi Fuziuni?!  

Bineînţeles, Creangă ar avea probleme cât casa şi cu Harap Alb. Personajele scriitorului din Humuleşti nu reflectă diversitatea din societatea noastră. Într-o variantă corectă politic, Harap Alb ar fi musai femeie, membră a comunităţii romilor. De fapt cel puţin jumătate dintre eroii basmului ar fi reprezentante ale sexului frumos: Gerilă - unguroiacă din Miercurea Ciuc, Setilă - machidoancă din Constanţa, Flămânzilă - grecoiacă din Brăila, Ochilă - tătăroiacă din Mangalia. Crăiasa albinelor ar fi o lesbiană sexy ”dă Bucureşti”, iar Păsări-Lăţi-Lungilă un non-binar cu mici probleme de identitate de gen.

Personajul negativ al poveştii, Spânul, este fără discuţie reprezentantul supremaţiei albe: viclean, manipulator, duplicitar, cu o inteligenţă perfidă. Aici Ion Creangă pare să fi nimerit calea cea dreaptă a corectitudinii politice, deşi ar fi fost cazul să scoată şi mai mult în evidenţă caracterul infect al Spânului.

Creangă nu este nici pe departe singurul autor român neconform cu noile ideologii progresiste.

Aşa că n-ar fi rău că activiştii de pe plaiurile Dâmboviţei să ia iniţiativa. Să nu mai aştepte valul din America. Să sune mobilizarea pentru arderea pe rug a operelor proscrise, undeva în Piaţa Victoriei, în prezenţa posturilor de televiziune responsabile cu disiminarea informaţiilor corecte, esenţiale, de larg interes.

Organizatorii vor distribui brichete, sticle cu benzină, tricouri BLM şi mesaje anti-supremaţia albă. Copiii vor primi postere cu Joe Biden şi vor fi rugaţi să posteze filmuleţe sugestive pe TikTok.

 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici