COMENTARIU: Bună ziua domnule avocat, vreau să jupoi banca X, care m-a jupuit ani de zile - Mediafax

COMENTARIU: Bună ziua domnule avocat, vreau să jupoi banca X, care m-a jupuit ani de zile

Avem cea mai bună ofertă din piaţă, fără costuri ascunse, cu marjă fixă şi dobandă de referinţă chiar mai mică decât EURIBOR, suntem cei mai serioşi, de ce să ne încurcăm într-un … indice, şi vă jur că peste patru ani nu o să vă răspund: "N-aveţi decât să ne daţi în judecată".

134 afişări

Imaginea articolului COMENTARIU: Bună ziua domnule avocat, vreau să jupoi banca X, care m-a jupuit ani de zile

COMENTARIU: Bună ziua domnule avocat, vreau să jupoi banca X, care m-a jupuit ani de zile (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

"Chiar dacă va veni o criză cum n-aţi mai văzut sau Guvernul Bocva «chiţăi» o lege neclară, spre bucuria avocaţiilor?"

"Care Boc, domne', ăla mic de la Cluj, care a căzut atunci laGheorghe în emisiune?", se arată indignat de scenariu grobianofiţerul de credit, afişând mina profesionistului în riscuri şighicit în zaţul finanţelor mondiale.
"Care.... Gheorghe?", mai apucă să întrebe clientul înainte săsemneze tomul de documente care-i antamează viitorul pentruurmătorii 30 ani.

 

Ficţiunea ironică de mai sus nu se referă neapărat la clienţisofisticaţi sau nepregătiţi şi nici la bancheri gata de oricepentru a-şi încasa bonusurile (modeste comparativ cu sumelevehiculate prin alte ţări şi proporţionale cu imaginea României peharta internaţională a sistemului bancar), dar surprinde multeadevăruri din perioada El Dorado-ului creditului din România.

Şi nici măcar nu se poate vorbi cert despre reaua saubuna-credinţă a bancherilor. Nu putem emite pretenţii ca "bravii"conducători sau analişti din bănci să fi prevăzut criza financiară,nici măcar una locală, dar să ia în calcul riscul politic dinRomânia puteau. Poate au şi făcut-o, dar prin practica unorcontracte de credit netransparente, care le-au oferit marje demanevră discreţionare, suficiente pentru a acoperi incapacitatea deestimare a riscurilor.

Ar trebui să spun din capul locului că nu văd în România unsistem bancar concurenţial, dincolo de gradul ridicat deconcentrare, care presupune că doar câteva bănci mari fac jocurile,şi pentru că, în România, aproape nici un domeniu nu se comportă"acceptabil concurenţial".

De ce nu mai apar alte instituţii de credit, de ce nu vin altenume grele din bankingul european? Posibil răspuns: poate că altebănci au standarde care nu le permit să opereze în astfel de pieţe,iar miza e prea mică, încă. Trebuie spus, totuşi, că au existatcazuri şi în România în care latifundiari de "Top cu sutele" aufost scoşi, cu tot cu conturi, din reprezentanţa unei bănci derenume, foarte atentă la riscul reputaţional.

"Bună ziua domnule avocat, vreau să jupoi banca X, care m-ajupuit ani de zile. Sigur că atunci am semnat, deşi am avutreţineri faţă de modul în care mi-au prezentat calculul dobânzii,dar nu atitudinea lor prietenească m-a convins. Două luni maitârziu, casa pe care am cumpărat-o era cu 20% mai scumpă, pestealte 6 luni cu 50%, perspectiva asta m-a convins.

Acum nici nu vreau să mai aud de ei. În ultimii ani mi-au luatdobânzi cât au vrut, fără nicio explicaţie, şi n-am avut ce să lefac. Am plătit, deşi înţeleg că şi atunci existau legi care-midădeau dreptul să cer explicaţii. Dar acum, când a apărutlegea…..

Am primit actul adiţional care, spun ei, este conceput conformOUG 50, dar mi-au modificat marja fixă şi au motivat că asta eopinia ANPC-ului. La negociere şi-au bătut joc de mine, vroiau sărefinanţez creditul tot la ei, cu o dobândă mai mică. Adică s-o iaude la capăt?"

Rezum una dintre discuţiile reale cu un client nemulţumit, niciel prea sofisticat: Banul e ochiul dracului, şi nu e prost cel carecere, ci ală care dă, dar.... unde-i lege nu-i tocmeală. Aş firăspuns tot cu două vorbe care au prins la români de multegeneraţii: legile sunt făcute ca să fie încălcate şi legea o facecel mai tare, dar m-am abţinut, până acum.

Cum stau lucrurile...

În urmă cu câţiva ani, românii au simţit că viaţa lor s-ar puteaschimba, sentiment susţinut de euforia apropiatei apartenenţe la unspaţiu social mult mai civilizat şi cu un standard materialsuperior, Uniunea Europeană. Că n-au înţeles ce reprezintă aceastăcomunitate, că n-au aderat "in corpore" măcar la valorile primareale societăţii occidentale ţine astăzi de evidenţă, poate nici nutrebuie s-o facă.

Au dat iama în credite, încurajaţi şi de o stabilizare relativăa inflaţiei, fără să aibă în vedere că bancherul nu-şi asumă decâtce semnează, pentru că nu dă cu împrumut banii lui şi în micămăsură ai acţionarilor lui, cărora trebuie să le aducă profit. Iarnimeni nu le-a atras atenţia asupra adevăratelor riscuri, tot aşacum 20 de ani prea puţine voci publice au spus românilor că trebuiesă-şi asume responsabilitatea pentru propriile destine şi să nu maiaştepte mila statului, care în cele mai multe cazuri înseamnă unrisc mult mai mare decât să beneficiezi de grija unor copii pe carenu-i mai înţelegi, dar mereţi recunoştiinţă măcar că i-ai făcut săfie altfel decât tine.

Cum se cunoaşte deja, cuiul lui Pepelea în reglemnatareaadoptată de Guvern privind creditele pentru populaţie nu estecomisionul de rambursare anticipată, ci dobânda variabilă. Într-opiaţă uniformizată (puţin concurenţială), în care apetitul la risceste amputat nu doar de realităţile unei economii rătăcite, ci şide politici monetare şi fiscale "prociclice" (scuzaţi barbarismul),probabilitatea unei lupte accerbe pe refinanţări este scăzută, dincauza barierelor conjuncturale sau elaborate.

Într-un contract de credit cu rate variabile, clientul îşi asumăriscul de variaţie a dobânzii şi cursul valutar dacă împrumutuleste originat într-o monedă străină. Riscul specific unui credit curate variabile asumat de bancă, dincolo de riscul de nerambursareuniversal valabil, îl reprezintă marja fixă. Componenta fixă adobânzii ar trebui să acopere toate riscurile care derivă dintr-uncontract de credit şi să-i asigure băncii şi câştigul urmărit.

Practica dobânzilor de referinţă interne nu a asigurat băncilordoar confortul de a modifica oricând costurile creditului, dar areprezentat şi oportunitate de marketing, pentru că marjelepublicate şi anunţate prin reclame puteau fi oricât de mici, nu eleacopereau riscurile asumate de bancă, aşa cum ar fi fostnormal.

Băncile au mers chiar mai departe şi au transferat multe costuriîn comisioane pentru care negociau posibilitatea de modificare şianunţau dobânzi chiar mai mici decât cele practicate în ţărilemature, fără să le vorbească vreodată clienţilor de riscul deţară.

Dar a penaliza astăzi băncile prin obligaţia de a menţineneschimbate nişte marje care nu reflectă nici măcar condiţiilereale de la acordare este cel puţin la fel de periculos. Încă odată, statul se dovedeşte depăşit de situaţie, iar afirmaţia nucritică neapărat prevederile OUG 50/2010, cât modul de interpretareevaziv şi chiar laş oferit ulterior de Autoritatea Naţională pentruProtecţia Consumatorului.

Soluţia este simplă şi nu reprezintă o noutate, dar ar trebui săfie acceptată de toate părţile. Atât timp cât băncile acceptăformul de calcul ca indice monetar (EURIBOR/ROBOR/LIBOR) la care seadaugă marja fixă, atunci această marjă poate fi calculată şi acumîn funcţie de condiţiile de la momentul acordării. De fapt, cred căşi instanţele vor aprecia că aceasta este marja fixă care poate fiinterpretată din textul legii.

Astfel, deşi o banca practica în urmă cu peste un an şi jumătate(înainte de 1 ianuarie 2009) o dobândă de referinţă internă şi omarjă fixă, ea poate calcula marja reală din momentul originării,prin scăderea indicelui EURIBOR/LIBOR/ROBOR din rata nominală de lasemnarea contractului.

De exemplu, pentru un credit în euro acordat în februarie 2007,la o dobândă nominală de 8%, compusă din rata internă de referinţăde 6% sau 7% şi o marjă fixă de 2% sau 1%, banca poate calculamarja în funcţie de EURIBOR de la acea dată (4% la 6 luni),rezultând că este de 4%. Astăzi banca propune marjă fixă de 7%, iarclientul o marjă de 1%.

Este evident că această formulă reprezintă soluţia echilibratăşi corectă, păstrând condiţiile de la originare, dar şi principiilede funcţionare a ratelor dobânzilor variabile.

Astfel, greu s-ar putea interpreta că s-a intervenit pestecondiţiile iniţiale ale contractului fără a veni imediat o acuzaţieimplicită la adresa băncilor că au acordat credite cu dobânziînşelător mai mici pentru a le majora ulterior.

Situaţia poate fi comparată cu una dintre numeroasele licitaţiipublice în care o firmă de construcţii cere un preţ mult mai micdecât concurenţii şi decât şi-ar permite să susţină, iar după ce acâştigat proiectul solicită suplimentări care duc costul totalchiar peste cea mai scumpă ofertă din piaţă. Uneori e cu acceptulimplicit sau nepriceperea contractorului, ca şi în cazul clientuluibăncii, dar câţi bancheri n-au criticat modul în care se deruleazăachiziţiile publice în România.

Băncile vorbesc de pierderi prin aplicarea oricărei formule careduce la scăderea ratelor lunare plătite de clienţi, dar uită săspună că practică la depozite dobânzi în afara oricărei logicieconomice, explicabile doar prin faptul că îşi permit, adică pepartea de activ (credite) au venituri care fluctuează exclusiv înfuncţie de voinţa creditorului.

Doar în particular şi total off the record, bancherii exclicăsituaţia prin faptul că s-au fript odată, în octombrie 2008, cândBNR a suprimat lichiditatea de pe piaţă pentru a susţine cursul, şinimeni nu-şi permite să renunţe la lichidităţile de pe piaţainternă, mai ales în contextul internaţional şi al presiunii venitedin partea băncilor cu acţionari din Grecia.

Mă întreb dacă în eforturile de a limita creditul în valută(care prin pondere aduce România mai aproape de modelul consiliuluimonetar) BNR nu ar fi trebuit să insiste mai degrabă petransparentizare, decât pe măsuri administrative. Pentru cămajoritatea bancherilor sugereză implicit că în condiţiile unordobânzi variabile calculate ca indice monetar plus marjă fixă ar fipracticat rate mai înalte care să le acopere riscul, ceea ce ar fidescurajat împrumuturile în devize străine poate mai mult decât aufăcut-o rezervele minime obligatorii, pentru care se asocia, celpuţin teoretic, un ric zero.

Sunt şi bancheri care susţin informal că formula indice plusmarjă fixă nu ar trebui aplicată la creditele în valută, pentru căRomânia este o ţară instabilă, cu riscuri mari, iar costurile nupot fi determinate prin formule simpliste.

Acest argument îi fereşte de scenariu şi întrebarea ce ar facedacă noile credite acordate prin formula acceptată legal ar devenipeste un an prea ieftine pentru condiţiile de risc de pe piaţainternă şi internaţională, unde orice răspuns se poate translata laperioada 2006 - 2010. Dar dacă aceşti bancheri au dreptate, de cedau credite în valută?

Un alt aspect adus în discuţie de bancheri îl reprezintămismatch-ul (necorelare pe maturităţi a structurii depozitelor şicreditelor) accentuat de pe piaţa românească, unde majoritatearesurselor atrase au scadenţe de până la 6 luni. Argumentul mi separe nefericit, deşi este o realitate a oricărui sistem bancar,pentru că, de fapt, pune în discuţie chiar modalitate defuncţionare a unei bănci comerciale şi legitimitatea ei, întrucâtbăncile n-au certitudini privind scadenţele pentru nicio resursăatrasă. Clientul poate veni oricând, în orice moment, sub anumitesancţiuni, să-şi retragă banii.

Pe de altă parte este eludată în discursul bancherilor şiperspectiva clientului privind dobânda, adică preţul banilor, cereflectă aprecierea mai mare de care se bucură pe piaţă bunurileprezente în comparaţie cu bunurile viitoare. Translatând, dobânziledin piaţa creditului din România ar trebui să fie atât în 2009, câtşi în 2010 mult mai mici decât în perioada 2005 -2008.

Deşi comentariul nu a fost gândit să arate vinovăţi, trebuiemenţionat că cel mai mare rău îl produce în acest moment ANPC, carepune cele două tabere altă dată cooperante pe poziţiiireconciliabile şi face din avocaţi marii câştigători ai unei legicare se vrea reparatorii (aşa cum s-a întâmplat în cazul celor maimulte legi reparatorii din România).

Cred că nu poate fi acceptată nici poziţia intrasingentă a unorclienţi, chiar dacă s-au simţit nedreptăţiţi, mai ales în perioadecând mulţi dintre ei au avut nevoie de suport din parteabăncilor.

Că românii au fost nepregătiţi este un adevăr, că mulţi n-auavut simţul măsurii este şi mai adevărat, dar cred că au plătit cuvârf şi îndesat toată ignoranţa de care au dat dovadă. Soluţia nupoate veni însă prin promovarea în continuare a unor atitudinehlăpăreţe sau de răzbunare.

Suficient domnilor, back to business!!!!

(Comentariu realizat de Ovidiu Tempea).

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
BĂNCI ,
POPULAŢIE ,
COMENTARIU

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.