Comisia Europeană propune prelungirea sistemului de roaming fără taxe suplimentare

  • Comisia Europeană propune prelungirea cu zece ani a sistemului de roaming fără taxe suplimentare
  • Actualul sistem a intrat în vigoare în statele membre UE în 2017, dar ar urma să expire în 2022
  • Thierry Breton: "În Deceniul Digital al Europei, toată lumea trebuie să poată avea conectivitate excelentă oriunde se află în Europa, la fel ca acasă"
2179 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană propune prelungirea sistemului de roaming fără taxe suplimentare

Comisia Europeană a anunţat, miercuri, că va propune prelugirea cu zece ani a actualului sistem de tarifare în telefonia mobilă, care permite utilizarea rezonabilă fără taxe suplimentare de roaming în spaţiul Uniunii Europene.

Actualul sistem a intrat în vigoare în statele membre UE în 2017, dar ar urma să expire în 2022.

"Pentru a asigura că cetăţenii pot continua să se bucure de roaming fără taxe suplimentare în timpul călătoriilor în spaţiul UE, Comisia Europeană a propus astăzi o nouă Reglementare în domeniul roaming-ului. (...) Noua Reglementare va prelungi cu zece ani actualele reguli, care urmează să expire în 2022. De asemenea, vor fi asigurate servicii mai bune de roaming. Spre exemplu, consumatorii vor avea dreptul la aceeaşi calitate şi viteză în reţeaua mobilă, atât acasă, cât şi în străinătate, atât timp cât sunt disponibile reţele echivalente", anunţă Executivul UE, într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

"Noile reguli vor asigura şi acces eficient la servicii de urgenţă, inclusiv prin îmbunătăţirea prezentării unor mijloace alternative pentru persoane cu dizabilităţi, precum şi prin creşterea modalităţilor de înştiinţare privind utilizarea serviciilor cu TVA în roaming", precizează Comisia Europeană.

"Oriunde ne aflăm în Europa, putem lua legătura cu cei dragi, putem discuta despre activităţi şi putem distribui informaţii de pe drum fără a ne face griji pentru facturi scumpe. Sfârşitul taxelor de roaming este un prim exemplu despre modul în care UE menţine conectaţi milioane de cetăţeni, îmbunătăţindu-le vieţile. Noile reglementări vor menţine roamingul fără taxe suplimentare, ba chiar îl vor îmbunătăţi", afirmă Margrethe Vestager, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene pentru Adaptarea Europei la Era Digitală.

"Milioane de europeni se bucură de beneficiile roamingului fără taxe suplimentare în spaţiul UE. Este vorba de un element central de succes al pieţei comune. În Deceniul Digital al Europei, toată lumea trebuie să poată avea conectivitate excelentă oriunde se află în Europa, la fel ca acasă. Astăzi, putem confirma angajamentul nostru faţă de cetăţeni. În paralel, lucrăm pentru susţinerea investiţiilor în infrastructura adecvată", a declarat, la rândul său, Thierry Breton, comisarul UE pentru Piaţa Internă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici