Comisia SIPA: Mona Pivniceru, actual judecător al CCR, şi Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiţiei în Cabinetul Năstase, vor fi audiate

Mona Pivniceru, actual judecător al CCR, şi Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiţiei în Cabinetul Năstase, vor fi audiate, marţi, în şedinţa Comisiei parlamentară de anchetă SIPA. Printre cei audiaţi se numără şi fostul ministru al Justiţiei, actual senator PSD, Robert Cazanciuc.

875 afișări
Imaginea articolului Comisia SIPA: Mona Pivniceru, actual judecător al CCR, şi Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiţiei în Cabinetul Năstase, vor fi audiate

Judecătorul CCR, Mona Pivniceru şi ex ministrul Justiţiei, Rodica Stănoiu, audiaţi în Comisia SIPA

Şedinţa Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie va începe la ora 9.30. Preşedintele Comisiei SIPA, Viorel Salan, a declarat, pentru MEDIAFAX, că toţi cei inviţaţi la audierile de mâine au confirmat participarea. Au fost invitaţi: Mona Pivniceru, Rodica Stănoiu, Robert Cazanciuc, Ionuţ Niţă, Gabriel Tănăsescu şi Nicolae Tiliban.

Preşedintele Comisiei SIPA, senatorul PSD Viorel Salan, a declarat, miercurea trecută, după audierea fostului director al DGPA Doru Dobocan şi a directorului adjunct în ANP Tiberiu Firinel Ungureanu, că aceştia au confirmat că au fost încălcări ale prevederilor legale vizând documente clasificate.

"Scopul activităţii de zi a fost de a culege datele şi informaţiile necesare pentru raportul final care urmează să fie întocmit în vederea prezentării în Bpr ale celor două Camere. Este una dintre componente de audiere a unor persoane în paralel cu activitatea de corespondenţă cu instituţiile statului cu atribuţii, aşa cum legislaţia o prevede. Sunt anumite neîndepliniri ale prevederilor actelor normative vizând documente clasificate. Aceasta rezultă atât din corespondenţă dar şi din declaraţiile făcute şi azi. Invitaţii noştri au fost cooperanţi şi există şi dorinţa domniilor lor pentru a afla adevărul, astfel încât cetăţeanul să fie informat în mod corect cu privire la hotărârea de Guvern 127/2006 care viza desfiinţarea DGPA. Iată chiar după 12 ani de la acea hotărâre arhiva DGPA nu a fost finalizată măsurile privind inventarierea şi predarea ei dar şi a celorlalte documente ale DGPA", a afirmat senatorul PSD, după încheierea şedinţei Comisiei SIPA.

El a adăugat că raportul final al Comisiei va fi prezentatat Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului până la încheierea acestei legislaturi, termenul final de prezentare a documentului fiind până pe 17 iunie.În rândul obiectivelor Comisiei SIPA se numără: "stabilirea rolului activ al ministerului de resort la adoptarea HG 127/2006 precum şi ce acte au fost întocmite în intervalul celor 3 luni, prevăzut de HG 127/2006, de ce nu s-au finalizat procedurile de desfiinţare prevăzute în art. 3 şi 4 şi de ce nu s-a emis o nouă Hotărâre pentru prelungirea termenului”, identificarea şi audierea persoanelor care au avut acces în arhivă fără respectarea condiţiilor legale (...), precum şi la solicitarea cui au accesat arhiva, verificarea autenticităţii informaţiilor cuprinse în raportul 096/17-04.2008 şi împrejurările în care s-a dispus la data de 18 august 2016 sporirea gradului de secretizare.

Un alt obiectiv asumat de comisie este identificarea persoanelor care în luna ianuarie 2005 au sustras din arhiva SIPA registrul de intrări-ieşiri, documente secrete şi strict secrete, care înseamnă nume de persoane semnalate, conţinutul foarte succint, de unde proveneau şi beneficiarii informaţiilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici