CONFERINŢA MEDIAFAX - Laura Florea către Bogdan Ciucă: Legea lobby-ului ne scoate din piaţă, nu ne mai ajutaţi!

Laura Florea, preşedintele Asociaţiei Registrul Român de Lobby, i-a transmis, marţi, preşedintelui Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Bogdan Ciucă, să nu îi ajute în domeniul lobby-ului şi că legea aflată în Parlament îi scoate din piaţă dacă va fi menţinută în actuala formă.

306 afișări
Imaginea articolului CONFERINŢA MEDIAFAX - Laura Florea către Bogdan Ciucă: Legea lobby-ului ne scoate din piaţă, nu ne mai ajutaţi!

CONFERINŢA MEDIAFAX - Laura Florea către Bogdan Ciucă: Legea lobby-ului ne scoate din piaţă, nu ne mai ajutaţi! (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Laura Florea a declarat, la finalul la conferinţei "Mediafax Talks about Lobby", că legea lobby-ului aflată la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor se referă la o categorie foarte restrânsă, cea a lobby-iştilor de meserie, iar motivaţia parlamentarilor este că doresc să aducă un sprijin, pentru ca oamenii să îşi facă mai bine datoria pe acest domeniu, însă de fapt nu este decât o reglementare a profesiei, fără a pune problema intereselor tuturor celor care se ocupă cu influenţarea deciziiilor.

"Domnule preşedinte, cu tot respectul, vă rugăm, nu ne ajutaţi, ne descurcăm singuri, nu avem nevoie de acest ajutor. Vă mărturisesc cu mâna pe inimă că această lege, în această formă, în care definiţia lobby-iştilor este una restrânsă, cărora le faceţi un cod profesional, un Barou al lobby-iştilor, pe noi ne scoate din piaţă. Aş vrea să reţineţi această concluzie foarte dură: noi, în câteva luni, noi dispărem din piaţă ori intrăm în subteran", a spus aceasta.

Laura Florea a continuat: "Eu nu vreau să fac acest lucru, eu vreau să îmi desfăşor activitatea cu integritate şi transparenţă, cum am făcut-o şi până acum, prin autoreglementare. Haideţi să facem o lege a transparenţelor intereselor şi atunci veţi vedea care este utilitatea socială a unei astfel de reglementări".

Bogdan Ciucă i-a invitat pe toţi cei interesaţi să depună amendamente la Comisia juridică pentru că în lipsa acestora parlamentarii nu au ce analiza şi nu pot lua o decizie în cunoştinţă de cauză. De altfel, Ciucă a salutat faptul că la conferinţa "Mediafax Talks about Lobby" a existat o calitate a dezbaterilor pe care nu a întalnit-o în alte discuţii avute pentru elaborarea de legi. El a insistat însă pentru depunerea de amendamente la comisie, inclusiv propunerile de respingere a legii care au fost formulate de alţi participanţi la conferinţă. Laura Florea a precizat că asociaţia pe care o conduce are numeroase propuneri de îmbunătaţire a legii în sensul transformării acesteia într-o lege a transparenţei intereselor şi că, după această conferinţă, le va înainta Comisiei juridice.

Ciucă a mai precizat că legea nu are termen de finalizare 1 februarie în Comisia juridică, acest termen fiind legat mai mult de începerea sesiunii parlamentare de primăvară şi de reluarea dezbaterilor în Parlament. El a spus că va mai dura până când Comisia juridică va finaliza un nou raport la aceată lege şi vor fi purtate în continuare discuţii cu cei care doresc şi vor fi analizate toate propunerile şi amendamentele depuse.

Legea lobby-ului a fost retrimisă la Comisia juridică în data de 10 decembrie de către preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, pentru a fi reanalizată şi repusă în discuţie în sesiunea parlamentară de primăvară.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, preşedintele Comisiei juridice a Camerei, Bogdan Ciucă, europarlamentarul Adina Vălean, senatorul Mircea Geoană, experţi, avocaţi şi cei implicaţi direct în activitatea de lobby au participat, marţi, la conferinţa "Mediafax Talks about Lobby", organizată de Agenţia de presă Mediafax, în pateneriat cu Asociaţia Registrul Român de Lobby, tema principală fiind transparenţa activităţii de lobby, în contextul actualului proiect de lege propus de către Comisia juridică a Camerei Deputaţilor în decembrie 2013.

Scopul conferinţei a fost să pună în dialog, într-o dezbatere publică interactivă, principalii actori din procesul activităţii de influenţare a deciziei publice şi să ofere noi abordări asupra desfăşurării optime a activităţii de lobby, în acord cu politicile şi bunele practici europene. La dezbaterea publică au participat decidenţi politici, reprezentanţi ai principalelor instituţii din România, profesionişti care activează în domeniul lobby, ONG-uri şi jurnalişti, precum şi experţi din instituţiile europene şi internaţionale.

Lectorii invitaţi au fost: Valeriu ZGONEA - Preşedintele Camerei Deputaţilor; Bogdan CIUCĂ - Preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor; Lucyna GUTMAN-GRAUER - Board Member, SEAP Society of European Affairs Professionals; Adina VĂLEAN - Europarlamentar, Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa; Laura FLOREA - Preşedintele Asociaţiei Registrul Român de Lobby; Mircea GEOANĂ - Senator PSD, fost ministru de Externe şi ambasador al României în SUA; Leonard ORBAN - Preşedintele CA al Institutului European din România, fost comisar european pentru Multilingvism; Codru VRABIE - Preşedinte, Asociaţia EPAS; Roberto MUSNECI - Senior Partner, Serban&Musneci Associates; Ionuţ SIBIAN – membru CESE; Liviu FĂTU - Avocat, Fătu Law Firm.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici