Consilier la Ministerul Transporturilor cu dosar penal, suspendat din funcţie

Consilierul în Ministerul Transporturilor (MT) Simona Ciulavu a fost suspendată din funcţie de ministrul Radu Berceanu, după ce în presă au apărut informaţii că este implicată într-un proces de şantaj, alături de membri ai clanului "Sportivilor", şi a fost condamnată în 2007 pentru ameninţare.

1108 afișări
Imaginea articolului Consilier la Ministerul Transporturilor cu dosar penal, suspendat din funcţie

Radu Berceanu, ministrul Transporturilor (Imagine: Mediafax Foto)

Gruparea a fost iniţiată de persoane care s-au aflat în anturajul reţelei infracţionale conduse de fraţii Ion şi Vasile Balint, aşa-numitul clan al Cămătarilor, şi a acţionat în perioada 2003 - 2006.

Simona Ciulavu, în acea perioadă angajată la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Servicii Publice de Gospodărire Comunală, şi Mădălina Constanţa Cucoş, de la Direcţia Inspecţiei şi Control a Primăriei Capitalei, au apelat în acea perioadă, în schimbul unor sume de bani, la sprijinul structurilor de crimă organizată în vederea soluţionării unor litigii de natură civilă şi pentru ca membrii grupării să le asigure protecţia.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada decembrie 2005 - ianuarie 2006, Ciulavu ar fi încercat în repetate rânduri, prin ameninţări cu acte de violenţă, să determine trei persoane să renunţe la exploatarea unei linii de maxi-taxi, în scopul obţinerii pentru sine a foloaselor ce le presupune activitatea de transport de persoane.

Întrucât persoanele vătămate nu au cedat presiunilor, Ciulavu, împreună cu Cucoş, a apelat la gruparea de crimă organizată, cerându-i să determine persoanele respective, prin ameninţare cu acte de violenţă, să se conformeze solicitării lor.

Potrivit procurorilor, în schimbul unor sume de bani primite de la Cucoş, membrii grupării au aplicat "o corecţie fizică uneia dintre părţile vătămate cu scopul de a o determina să nu mai efectueze transporturi de persoane pe o anumită linie de maxi-taxi, fiindu-i provocate leziuni traumatice care au necesitat îngrijiri medicale".

Ciulavu a fost arestată în mai 2006 în dosarul cu clanul "Sportivilor" şi a stat zece luni după gratii, fiind eliberată în martie 2007, dosarul fiind în continuare pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Într-un alt dosar, Simona Ciulavu a fost condamnată de Tribunalul Bucureşti în septembrie 2007 la plata unei amenzi penale de 1.500 de lei pentru ameninţare.

Totodată, Ciulavu a fost obligată să îi plătească victimei, Cristina Janina S., daune morale de 5.000 de lei şi cheltuielile de judecată de 650 de lei, precum şi cheltuieli judiciare către stat în sumă de 100 de lei.

După ce a fost eliberată din arest, Simona Ciulavu a fost angajată la Primăria Capitalei, de unde, în mai 2008, a fost transferată la Direcţia de Relaţii Financiare Europene din Ministerul Transporturilor, unde a ocupat funcţia de consilier principal.

Conform declaraţiei de avere de pe site-ul Ministerului Transporturilor, depusă în iunie 2008, Simona Ciulavu nu deţine imobile, terenuri sau autoturisme, nu are datorii şi nici conturi sau depozite bancare, iar venitul anual declarat este de 4.100 de lei.

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici