Consiliul Superior al Magistraturii cere Inspecţiei Judiciare să facă verificări la DNA Oradea

Plenul CSM a decis, joi, să solicite Inspecţiei Judiciare să facă un control la DNA Oradea, în măsura în care verificările nu se suprapun cu un control deja aprobat. Cererea vine ca urmare a solicitării UNJR şi AMR de verificare a activităţii din ultimii 8 ani a structurii de parchet.

572 afișări
Imaginea articolului Consiliul Superior al Magistraturii cere Inspecţiei Judiciare să facă verificări la DNA Oradea

Consiliul Superior al Magistraturii cere Inspecţiei Judiciare să facă verificări la DNA Oradea

Referitor la solicitarea Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR) şi a Asociaţiei Magistraţilor din România privind verificarea activităţii din ultimii 8 ani a Serviciului Teritorial Oradea din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis înaintarea către Inspecţia Judiciară a solicitării UNJR şi AMR, pentru efectuarea unui control DNA Oradea, în măsura în care acesta nu se suprapune cu un eventual control prevăzut în calendarul deja aprobat.

TITLURILE ZILEI

Decizia a fost luată cu 11 voturi pentru "înaintare la Inspecţia Judiciară"; două voturi pentru "efectuarea unui control" şi trei voturi "împotriva efectuării unui control".

Filiala DNA de la Oradea a fost în centrul unui scandal după ce avocatul Răzvan Doseanu a publicat o înregistrare audio a unei şedinţe a structurii din ianuarie 2018, în care se vorbeşte de urmărirea penală a unor judecători ca să intre "frica în ei", apărătorul nominalizând mai mulţi procurori din cadrul structurii de parchet. Ulterior, şeful interimar DNA, Călin Nistor, a solicitat Secţiei pentru procurori a CSM revocarea din funcţie pentru Ciprian Man şi Cristian Marius Ardelean, în urma înregistrării, cererea fiind avizată favorabil, la finele lunii ianuarie.

Tot în acest caz, Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deschis un dosar penal, procurorii dispunând începerea urmăririi penale in rem.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici