Constanţa: Cinci morţi într-un accident rutier

Cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte patru au fost grav rănite, într-un accident rutier petrecut, sâmbătă seară, între localităţile constănţene Murfatlar şi Valu lui Traian.

105 afișări
Imaginea articolului Constanţa: Cinci morţi într-un accident rutier

Constanţa: Cinci morţi într-un accident rutier petrecut în judeţul

Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, Radu Croitoru, a declarat că accidentul a avut loc în apropierea localităţii Murfaltlar şi s-a produs în urma unei coliziuni frontale dintre două autoturisme. Valentin M. (29 de ani), din Constanţa, se afla la volanul unui VW Passat şi se îndrepta către municipiul Constanţa. La un moment dat, el a pătruns pe contrasens şi a lovit un autoturism Opel, condus regulamentar de Constantin M. (53 de ani) din Medgidia. În urma impactului, trei persoane din autoturismul VW Passat, printre care şi şoferul, au murit pe loc, iar alte două persoane din Opel şi-au pierdut viaţa.

TITLURILE ZILEI

De asemenea, la spital au ajuns patru persoane, două fete de 14 şi 16 ani, un băiat de nouă ani şi o femeie de 39 de ani.

Cele patru persoane rănite în accident sunt internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă, doi dintre pacienţi fiind mai grav, poliţiştii stabilind că în momentul accidentului niciunul dintre şoferi nu purta centurile de siguranţă.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Florian Stoian, a afirmat că fata în vârstă de 16 ani a suferit un traumatism cranian acut, fractură de bazin şi are şi hemoragie cerebrală, pronosticul medicilor fiind rezervat în privinţa şanselor sale de supravieţuire. De asemenea, băiatul de nouă ani este internat în comă în Secţia de Terapie Intensivă, iar fata de 14 ani are fracturi la mâini şi picioare, fiind sub supraveghere medicală în Secţia de Chirurgie Pediatrică.

Florian Stoian a mai precizat că femeia rănită în accident este internată în Clinica de Ortopedie, are o fractură de femur drept şi va fi supusă unei intervenţii chirurgicale săptămâna viitoare.

Poliţiştii au stabilit că cei doi conducători auto nu consumaseră băuturi alcoolice şi nu purtau centurile de siguranţă.

În urma acestui accident rutier, circulaţia peDN3 a fost închisă timp de două ore.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici