Constituţionalitatea ordonanţei privind concedierea funcţionarilor publici, stabilită miercuri de CC

Constituţionalitatea legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2013, care prevede reducerea posturilor din administraţia publică, va fi stabilită, miercuri, de judecătorii Curţii Constituţionale (CC).

785 afișări
Imaginea articolului Constituţionalitatea ordonanţei privind concedierea funcţionarilor publici, stabilită miercuri de CC

Constituţionalitatea ordonanţei privind concedierea funcţionarilor publici, stabilită miercuri de CC (Imagine: Andrei Pungovschi/ Mediafax Foto)

Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înaintată curţii de 61 de deputaţi din grupurile parlamentare ale PDL şi PP-DD.

CC a mai luat în discuţie sesizarea pe 28 ianuarie, judecătorii constituţionali hotărând să amâne pronunţarea pentru miercuri.

Potrivit autorilor sesizării, OUG nr. 77/2013 este neconformă cu dispoziţiile art.115 alin. (6) din Constituţie, potrivit căruia "ordonanţele de urgenţă (...) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (...)".

Deputaţii semnatari arată că, prin OUG nr 77/2013, au fost desfiinţate, cu unele excepţii, posturile vacante de la ministere, instituţii şi autorităţi publice aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, indiferent de modul de finanţare, instituţii şi autorităţi publice finanţate integral sau parţial din bugetul asigurărilor sociale de stat şi/sau bugetele fondurilor speciale, instituţiile publice locale, a fost redus numărul total de posturi ocupate, s-a dispus ca instituţiile publice să îşi modifice structurile funcţionale, astfel încât numărul total al funcţiilor de conducere din cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice care are în aparatul propriu / de specialitate şi personal contractual ori, după caz, numai personal contractual, să fie de maximum 12 la sută din numărul total al posturilor aprobate.

De asemenea, arată autorii sesizării, prin actul normativ s-a dispus: transformarea posturilor de conducere desfiinţate în posturi de execuţie corespunzătoare studiilor şi condiţiilor de vechime avute, modificarea structurii stabilite anterior a serviciilor publice deconcentrate, ca ocuparea posturilor vacante prin concurs/examen să se facă numai după obţinerea avizului favorabil al Guvernului, printr-o notă iniţiată de Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Finanţelor ori a Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei şi Ministerului Muncii, după caz, cu condiţia încadrării în plafoanele de cheltuieli de personal aprobate şi aprobarea anuală de către Guvern a numărului maxim de posturi care pot fi înfiinţate şi ocupate, suplimentar faţă de cele deja existente.

În sesizare, se menţionează că măsuri asemănătoare au fost adoptate şi prin OUG 37/2009 şi OUG 105/2009, care au fost declarate neconstituţionale de CC.

Printre altele, CC a stabilit atunci, cu valoare de principiu, că înţelesul sintagmei "afectarea regimului instituţiilor fundamentale ale statului" are în vedere toate componentele care definesc regimul juridic al acestora - structura organizatorică, funcţionarea, competenţele, resursele materiale şi financiare, numărul şi statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adoptă, mai spun autorii sesizării.

Totodată, mai spun aceştia, "Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că viciul de neconstituţionalitate a unei ordonanţe simple sau de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanţei respective".

În concluzie, arată ei, prin legea de aprobare a OUG nr. 77/2013 "au fost afectate asemenea instituţii fundamentale ale statului, precum şi toate celelalte componente care definesc regimul juridic al acestora".

Guvernul a adoptat, în 26 iunie 2013, OUG nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea functionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Executivului ori a ministerelor.

Legea pentru aprobarea OUG nr. 77/2013 a fost adoptată de Parlament în decembrie 2013.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici