Criză la un spital din ţară: TOŢI anesteziştii şi-au dat demisiile. Ce nemulţumiri au oamenii

Este criză la Spitalul Judeţean Tulcea după ce singurii doi medici anestezişti de la Anestezie – Terapie Intensivă şi-au depus demisiile, motivând că sunt epuizaţi. La spital mai pot fi efectuate doar intervenţiile chirurgicale urgente, transmite corespondentul MEDIAFAX.

2156 afișări
Imaginea articolului Criză la un spital din ţară: TOŢI anesteziştii şi-au dat demisiile. Ce nemulţumiri au oamenii

Criză la Spitalul din Tulcea: TOŢI anesteziştii şi-au dat demisiile. Ce nemulţumiri au oamenii

Potrivit managerului unităţii medicale, Tudor Năstăsescu, secţia ATI lucrează cu doi anestezişti angajaţi, ajutaţi de un al treilea medic pensionar.

„Problema este că, din luna februarie, medicul care este pensionat a trebuit să se retragă din cauza unor probleme de sănătate şi am rămas numai cu doi medici anestezişti. Cu tot devotamentul lor, este imposibil să lucreze cele 24 de ore săptămână de săptămână", a declarat Tudor Năstăsescu.

El a precizat că cei doi medici şi-au înaintat demisiile pe motiv de epuizare.

TITLURILE ZILEI

Managerul Spitalului Judeţean Tulcea a mai spus că încă din luna februarie a încercat să găsească măcar un al treilea medic anestezist, luând legătura cu toţi factorii de decizie.

„Am făcut apel către centrele universitare să găsim medici, am încercat chiar şi în Bulgaria. Deocamdată avem numai promisiuni".

Năstăsescu mai spune că în acest moment unitatea sanitară funcţionează în sistem de avarie, fiind efectuate numai intervenţiile chirurgicale de urgenţă.

„Nu văd nicio rezolvare imediată a situaţiei şi nu ştiu ce vom face pe viitor dacă nu vom găsi medici anestezişti sau dacă cei doi medici nu vor reveni asupra demisiilor care sper să fie mai degrabă un semnal de alarmă", a mai spus Năstăsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici