CSM sesizează Inspecţia Judiciară în cazul declaraţiilor Elenei Udrea

Consiliul Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare în cazul afirmaţiilor făcute de deputatul Elena Udrea, în urma începerii urmăririi penale pe numele ei, de către procurorii anticorupţie, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, surse din CSM.

2585 afișări
Imaginea articolului CSM sesizează Inspecţia Judiciară în cazul declaraţiilor Elenei Udrea

Elena Udrea (Imagine: Dragos Savu/Mediafax Foto)

Potrivit surselor citate, în urma afirmaţiilor lansate în ultima perioadă, în spaţiul public, de către deputatul Elena Udrea, în cadrul cărora a făcut mai multe referiri la activităţi desfăşurate la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară.

CSM arată, într-un comunicat de presă transmis MEDIAFAX, că în acest caz inspectorii judiciari vor face verificările necesare pentru a stabili dacă şi în ce măsură a fost adusă atingere independenţei şi imparţialităţii procurorilor DNA, precum şi dacă a fost adusă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.

"Consiliul Superior al Magistraturii solicită tuturor factorilor implicaţi să aibă în vedere faptul că sunt în desfăşurare proceduri judiciare şi este necesar să fie respectată obligaţia de rezervă ce incumbă fiecărei persoane pentru a se evita prejudicierea unor instituţii fundamentale ale statului de drept", potrivit sursei citate.

După ce Direcţia Naţională Anticuropţie (DNA) a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul Elenei Udrea, deputatul PMP a declarat că implicarea sa în dosarul "Gala Bute" este legată de declaraţiile pe care le-a făcut la adresa directorului interimar al SRI, Florian Coldea, arătând că este o încercare de "intimidare" şi de "decredibilizare" a sa.

"Mi se pare evident în acest dosar ("Gala Bute", n.r.) că apariţia lui este legată de declaraţiile pe care le-am făcut la adresa generalului Coldea. Nu se poate să faci percheziţii la patru ani şi ceva de la eveniment, ce mai poţi să găseşti după patru ani şi ceva? Consider că este o încercare de intimidare şi de decredibilizare a mea, într-un dosar de acum patru ani", a afirmat Udrea, la o conferinţă de presă.

Udrea a mai spus că această încercare de decredibilizare a sa se face prin "îngroparea în acuzaţii, în cauze penale".

Deputatul PMP Elena Udrea a declarat vineri, într-un interviu acordat Hotnews, că a intervenit la Victor Ponta pentru numirea Codruţei Kovesi la conducerea DNA şi că actualul şef interimar al SRI Florian Coldea a fost cel care a propus revenirea lui Kovesi de la Bruxelles, afirmând că cei doi au "o foarte bună relaţie".

Udrea a mai precizat că a depus la DNA un denunţ împotriva actualului director interimar al SRI Florian Coldea, pe care îl acuză că a instrumentat campania împotriva sa, în denunţ fiind amintită şi Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA.

Elena Udrea a mai spus că Victor Ponta i-ar fi spus adjunctului şefului SRI Florian Coldea, în prezenţa altor persoane, că dacă va ajunge preşedinte, să-şi caute de lucru, fără însă a preciza numele celor care au asistat la această discuţie.

În acelaşi interviu, Elena Udrea afirmă că fostul său soţ, Dorin Cocoş, i-ar fi spus că, la solicitarea lui Florian Coldea i-a dus 500.000 de euro lui Sebastian Ghiță, pentru a-şi finanţa televiziunea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici