Cum se va face accesul la UNTOLD pentru cei nevaccinaţi

Fanii UNTOLD au primit miercuri o veste mult aşteptată: autorităţile au anunţat că începând cu data de 1 august accesul la evenimentele mari, de tip festival, va fi permis pentru toţi participanții, doar că cei care nu sunt vaccinaţi sau nu au trecut prin boală vor avea nevoie de test.

1372 afișări
Imaginea articolului Cum se va face accesul la UNTOLD pentru cei nevaccinaţi

Cum se va face accesul la UNTOLD pentru cei nevacinaţi

Accesul la festival va fi permis pentru toţi participanții, după cum urmează: persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT- PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore sau persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Toţi cei care au cumpărat abonamente sau bilete la UNTOLD au în acest moment garanţia că accesul în perimetrul festivalului UNTOLD se va face pentru absolut toate persoanele care fie sunt testate negativ, fie fac dovada anticorpilor, fie sunt vaccinate, conform normelor de mai sus. De asemenea, au fost eliminate şi măsurile de distanţare în perimetrul festivalului, toate normele aplicate fiind în concordanţă cu studiile ştiinţifice aplicate.

Autorităţile au anunţat că, în acest an, festivalurile vor avea o capacitate limitată, de până la 75.000 de participanţi pe zi. Astfel, cei care doresc să participe la cel mai aşteptat festival din Europa în 2021, trebuie să se grăbească pentru a prinde unul din abonamentele disponibile.

Pregătirile pentru desfăşurarea celei de-a şasea ediţii a festivalului UNTOLD sunt în toi. Organizatorii festivalului au participat zilele acestea la o întâlnire de lucru, găzduită de Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj, alături de autorităţile locale şi naţionale implicate în buna desfăşurare a evenimentului. La şedinţă au participat reprezentanţi ai Jandarmeriei Române, ai Prefecturii judeţului Cluj, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Cluj, Primăriei Cluj-Napoca, STS şi SRI. În timpul întâlnirii au fost dezbătute măsurile de sănătate şi siguranţă care vor fi aplicate în timpul evenimentului, dar şi modalităţi de a face accesul controlat în perimetrul festivalului. Organizatorii festivalului UNTOLD colaborează intens cu reprezentanţii autorităţilor în această perioadă pentru a implementa toate soluţiile şi măsurile necesare, astfel încât iubitorii festivalului să participe la o ediţie excepţională, în deplină siguranţă.

Organizatorii festivalului anunţă că pregătesc un nou anunţ de artişti de top, ce vor fi prezenţi la Cluj-Napoca în aceasta toamnă. Aceştia se vor alătura artiştilor confirmaţi până în prezent: David Guetta, Martin Garrix, Dimitri Vegas & Like Mike, Steve Aoki, Alok, Afrojack, DJ Snake, Lost Frequencies, Benny Benassi, Martin Solveig, The Script, Parov Stelar şi rapper-ul american TYGA.

UNTOLD 2021 reprezintă un simbol naţional şi internaţional al entertainmentului, al bucuriei şi al distracţiei, în cele mai sigure condiţii. Fanii festivalului, artiştii invitaţi, furnizorii, lucrătorii din industrie îşi doresc cu toţii reluarea activităţii, după o pauză atât de lungă.

Festivalul UNTOLD are loc în perioada 9-12 septembrie 2021 la Cluj-Napoca.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici