Curtea de Apel Alba Iulia, în pronunţare în procesul privind revocarea lui Augustin Lazăr, după pensionare

Curtea de Apel Alba Iulia a rămas în pronunţare în procesul în care avocatul lui Augustin Lazăr a cerut încetarea procesului în care acesta a contestat propunerea de revocare din funcţie, motivând că a încetat calitatea clientului său, prin pensionare.

435 afişări
Imaginea articolului Curtea de Apel Alba Iulia, în pronunţare în procesul privind revocarea lui Augustin Lazăr, după pensionare

Curtea de Apel Alba Iulia, în pronunţare în procesul privind revocarea lui Augustin Lazăr, după pensionare

Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, termenul de marţi „pare a fi ultimul”, întrucât suspendarea nu mai putea produce niciun efect.

Curtea de Apel Alba Iulia a rămas în pronunţare pentru ora 16.00.

Procedura de revocare a lui Augustin Lazăr a fost declanşată de către Tudorel Toader în 24 octombrie 2018, iar Augustin Lazăr a depus la Curtea de Apel Alba o cerere de suspendare a procedurii de revocare din funcţie.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis, la sfârşitul lunii ianuarie, că procesul prin care procurorul general Augustin Lazăr a contestat propunerea de revocare din funcţie înaintată de Ministrul Justiţiei se va judeca la Curtea de Apel din Alba Iulia. Asta după ce, în noiembrie 2018, reprezentantul Ministerului Justiţiei a cerut ca procesul să fie judecat la Curtea de Apel Bucureşti, invocând excepţia necompetenţei teritoriale, în timp ce avocatul lui Augustin Lazăr a cerut ca procesul să fie judecat în continuare la Curtea de Apel Alba Iulia, invocând faptul că procurorul general are acolo domiciliul.

Ulterior, avocatul lui Augustin Lazăr a cerut încetarea procesului, motivând că a încetat calitatea clientului său, prin pensionare.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici