Curtea de Apel Cluj a respins cererea de revocare a Liei Savonea din funcţia de preşedinte al CSM

Magistraţii Curţii de Apel Cluj au respins, marţi, solicitarea de iniţiere a procedurii de revocare a Liei Savonea din funcţia de preşedinte al CSM, nefiind întrunită majoritatea cerută de lege, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1289 afişări
Imaginea articolului Curtea de Apel Cluj a respins cererea de revocare a Liei Savonea din funcţia de preşedinte al CSM

Curtea de Apel Cluj a respins cererea de revocare a Liei Savonea din funcţia de preşedinte al CSM

Potrivit unui comunicat al Curţii de Apel Cluj transmis, marţi, Adunarea Generală a instituţiei s-a întrunit la solicitarea unei treimi din numărul judecătorilor.

„La sediul Curţii de Apel Cluj s-a întrunit, marţi, Adunarea Generală a Judecătorilor, la solicitarea unei treimi din numărul judecătorilor Curţii de Apel Cluj, pentru discutarea iniţierii procedurii de revocare a doamnei judecător Lia Savonea din funcţia de membru ales în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Solicitarea a fost respinsă, întrucât nu a fost întrunită majoritatea cerută de lege”, se arată în comunicat.

Procedura de revocare din funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii a Liei Savonea a fost iniţiată de Curtea de Apel Braşov. Întrebat de către corespondentul MEDIAFAX dacă magistraţii Curţii de Apel Braşov au iniţiat procedura de revocare din funcţia de membru CSM a Liei Savonea, Cosmin Dicu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, a răspuns: „Într-adevăr s-a discutat în Adunarea Generală a judecătorilor Curţii şi s-a votat în sensul iniţierii unei astfel de proceduri. Vor fi anunţate celelalte curţi de apel şi va trebui ca cele 15 curţi, inclusiv Curtea de Apel Militară, să voteze dacă sunt de acord sau nu cu această procedură”.

În replică, preşedintele CSM, Lia Savonea, spunea că respectă opiniile colegilor de la Braşov, subliniind că a respectat mandatul plenului şi dispoziţiile legale atunci când a sesizat Guvernul pentru adoptarea OUG 7.

„Respect opiniile colegilor mei. Sunt în măsură să răspund la orice îmi cer, la orice imputare mi-ar face în orice moment şi nu le comentez. Le respect. Aştept să-şi finalizeze demersul şi apoi urmăm procedurile prevăzute de lege. În mod clar am respectat atât mandatul plenului, cât şi dispoziţiile legale, atât la discuţiile care au avut loc la Guvern, cât şi în procedurile interne, atunci când am sesizat Guvernul României pentru adoptarea OUG”, spunea preşedintele CSM, Lia Savonea.

Judecătorul Lia Savonea a fost aleasă în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii în decembrie 2018.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici