Curtea Supremă: Trei procurori DNA ar putea fi anchetaţi pentru OUG 13 - Mediafax

Curtea Supremă: Trei procurori DNA ar putea fi anchetaţi pentru OUG 13

ÎCCJ a admis recursul Inspecţiei Judiciare împotriva hotărâririi Secţiei pentru procurori din 2017, prin care procurorii DNA Jean Uncheşelu, Marius Bulancea şi Paul Dumitru au scăpat de acţiunea disciplinară deschisă pentru că şi-ar fi exercitat funcţia cu gravă neglijenţă în ancheta OUG 13.

3054 afişări

Imaginea articolului Curtea Supremă: Trei procurori DNA ar putea fi anchetaţi pentru  OUG 13

Curtea Supremă: Trei procurori DNA vor fi anchetaţi pentru OUG 13

„Admite în principiu recursul declarat de recurenta INSPECŢIA JUDICIARĂ împotriva Hotărârii nr. 14P din 18 decembrie 2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr. 11/P/2017, precum şi a încheierilor pronunţate în acelaşi dosar la datele de 25 octombrie 2017 (una dată în şedinţa camerei de consiliu şi alta în şedinţă publică), 15 noiembrie 2017 şi 13 decembrie 2017. Fixează termen de judecată a recursului la data de 10 septembrie 2018, cu citarea părţilor”, se arată în decizia instanţei de la începutul acestei săptămâni.

 

Amintim că, la începutul lunii septembrie 2017, Inspecţia Judiciară a declanşat acţiunea disciplinară faţă de procurorii DNA Marius Bulancea, Paul Dumitriu şi Jean Uncheşelu, care şi-ar fi exercitat funcţia cu gravă neglijenţă atunci când au făcut ancheta privind ordonanţa 13.

În luna decembrie anul trecut, Secţia pentru procurori a CSM a declarat nulă această acţiune disciplinară, însă Inspecţia Judiciară a atacat-o, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis-o la începutul acestei săptămâni.

„Admite exceptia nulitatii absolute a rezolutiei de executare a actiunii disciplinare numarul 1704/IJ/319/DIP/2017, din data de 5.09.2017. Constata nulitatea actiunii disciplinara formulata de Inspectia Judiciara impotriva domnilor Paul Silviu Dumitru, Jean Nicolae Uncheselu si Marius Bogdan Bulancea, procurori in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, pentru savarsirea abaterii disciplinare prevazuta de articolul 99 litera t teza a II - adin Legea numarul 303/2004 privind statutul procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Cu drept de recurs in 15 zile, de la comunicare, la Completul de 5 judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitiei", se arată în decizia Secţiei pentru procurori din luna decembrie.

„Prin conduita adoptată de procurorul şef secţie şi procurorul şef adjunct secţie, în ceea ce priveşte înregistrarea denunţului formulat la 31 ianuarie 2017 şi constituirea dosarului cunoscut opiniei publice drept „Ordonanţa 13”, anterior completării denunţului cu elemente noi de natură să atragă competenţa DNA au fost nesocotite dispoziţiile art. 294 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală („CPP), art. 58 alin. 1 şi 2 din CPP, dispoziţiile procedurale din Legea nr. 78/2000 şi din Legea nr. 115/1999 la care fac trimitere prevederile art. 3 alin. 1 lit. a, art. 13 şi art. 24 din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările ulterioare”, a precizat Inspecţia Judiciară, la acel moment.

Inspectorii susţin că „nerespectarea normelor de drept procesual în exercitarea atribuţiilor de serviciu care impuneau organului judiciar, pe de o parte, soluţia de clasare fără a efectua acte de urmărire penală ca urmare a incidenţei unuia dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale şi, pe de altă parte, să nu dispună începerea urmăririi penale cu privire la faptă, întrucât toate faptele reclamate în cauză priveau în realitate aspecte legate de procedura de adoptare a unui act normativ, respectiv aspecte de oportunitate şi legalitate care nu cad sub incidenţa controlului organelor de cercetare penală, indiferent de încadrarea juridică stabilită de către procuror”.

Totodată, în ceea ce îl priveşte pe Marius Bulancea, procuror şef secţie, Inspecţia Judiciară a reţinut nereguli privind măsurile din dosar, "în legătură cu desemnarea unui al doilea procuror de caz şi cu semnarea a numeroase adrese întocmite în cauză, transmise altor instituţii, având ca obiect solicitările formulate de către procurorii de caz în interesul urmăririi penale efectuate" dar şi "neexercitarea din oficiu a atribuţiilor privind infirmarea actelor sau măsurilor date de procurorii de caz cu nerespectarea dispoziţiilor legale".

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
INSPECŢIA JUDICIARĂ ,
DNA ,
ÎCCJ

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.