Dăncilă, despre întâlnirea pe OUG pe legile justiţiei: Am invitat şi reprezentanţii PG, DNA şi DIICOT - Mediafax

Dăncilă, despre întâlnirea pe OUG pe legile justiţiei: Am invitat şi reprezentanţii PG, DNA şi DIICOT

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, în debutul şedinţei de Guvern, referindu-se la întâlnirea avută luni cu reprezentanţii CSM şi asociaţiile pe ordonanţa de urgenţă pe legile justiţiei, că i-a invitat şi pe oficialii din Parchetul General, DNA şi DIICOT la discuţii.

790 afişări
Imaginea articolului Dăncilă, despre întâlnirea pe OUG pe legile justiţiei: Am invitat şi reprezentanţii PG, DNA şi DIICOT

Dăncilă,despre întâlnirea pe OUG pe legile justiţiei: Am invitat şi reprezentanţii PG, DNA şi DIICOT

"Am avut la începutul săptămânii, alături de ministrul Justiţiei, o întâlnire cu reprezentanţii CSM, Inspecţiei Judiciare şi ai principalelor asociaţii profesionale din domeniul juridic, pentru a discuta despre cadrul legislativ. Aş vrea să se ştie că am transmis invitaţia şi reprezentanţilor Parchetului General, DNA şi DIICOT. Am dat dovadă de toată deschiderea pentru că e de datoria primului ministru să invite toate părţile implicate, având în vedere opiniile exprimate în spaţiul public de către diferiţi reprezentanţi ai corpului magistraţilor. Nu a fost vorba despre o negociere, aşa cum au încercat unii să speculeze în spaţiul public, pentru că independenţa justiţiei şi respectarea drepturilor cetăţenilor nu se negociază. Au fost discuţii deschise şi constructive pentru a identifica cele mai bune soluţii pentru funcţionarea sistemului judiciar, cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţeanului", a declarat Viorica Dăncilă.

 

Premierul a precizat că soluţiile agreate cu oficialii Consiliului Superior al Magistraturii şi aosciaţiile de magistraţi se vor regăsi într-un act normativ, care e deja în lucru.

"Fiecare proiect de act normativ va fi transmis către CSM cu cinci zile înainte pentru analiză şi avizare.Cer tuturor miniştrilor să organizeze consultări cu toate părţile interesate, înainte să propună guv acte normative, pentru a evita situaţii în care diferite organizaţii profesionale nu au cunoştiinţă despre conţinutul acestora. Este atributul dumneavoastră să explicaţi modificările legislative pe care le propuneţi", a completat Dăncilă.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, luni, după întâlnire, că Guvernul va abroga articolul 54 din OUG pe legile justiţiei, care permitea judecătorilor să devină şefi de parchete şi care muta avizul pe numirile procurorilor de rang înalt de la Secţia pentru Procurori a Consiliului la plenul CSM. Toader a precizat că va redacta noul proiect de OUG astfel încât să intre în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare.

La discuţiile de luni de la Palatul Victoria au participat, alături de premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Justiţiei Tudorel Toader, şi preşedintele CSM Lia Savonea, preşedintele UNJR Dana Gîrbovan, preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România, Andreea Ciucă, precum şi reprezentanţi ai Asociaţiei Procurorilor din România, Inspecţiei Judiciare şi ai Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici