Video UPDATE Incendiul de la garnitura de metrou a fost lichidat / Degajări mari de fum. Au intervenit pompierii. Călătorii au fost evacuaţi

  • Degajări de fum au avut loc marţi dimineaţă într-un vagon al unei garnituri de metrou aflată între staţiile Romană şi Piaţa Victoriei.
  • A fost activat planul roşu.
3487 afișări

UPDATE 10:20 172 de persoane au fost evacuate, doi oameni au ajuns la spital, iar 25 de călători au primit îngijiri medicale la faţa locului, în urma incidentului de marţi, de la metrou. De asemenea, poliţiştii au restricţionat traficul la suprafaţă.

Potrivit bilanţului final, 172 de persoane au fost evacuate, 25 de persoane au fost asistate medical şi doua persoane au fost transportate la spital. Este vorba despre oameni care s-au intoxicat cu fum sau au suferit atac de panică.

Măsuri au fost luate şi la suprafaţă. Traficul rutier a fost restricţionat pe segmentul de drum cuprins între Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană, în ambele sensuri de deplasare şi pe bd-ul Lascăr Catargiu, dinspre Piaţa Victoriei către Piaţa Romană.

De asemenea, au fost aplicate restricţii de trafic în intersecţiile apropiate şi pe străzile care fac legătura cu bd-ul Gheorghe Magheru.

Având în vedere intervenţia pompierilor la staţia de metrou Piaţa Romană, Brigada Rutieră recomandă şoferilor să evite zona, să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri şi să circule cu prudenţă.

Au intervenit 20 autospeciale de stingere, 39 autospeciale SMURD, Detasamentul Special de Salvatori.

UPDATE Incendiul a fost stins. Toţi călătorii au fost evacuaţi din tunel către peron.

UPDATE ISU comuncă că este vorba de un incendiu produs la o ramă de metrou care are o defecţiune tehnică. Nu există flacără deschisă, doar degajări de fum. 

Metroul este în tunel, la o distanţă de aprox. 20-30 m de peron. A fost întreruptă alimentarea cu energie electrică.
 
Echipajele din cadrul ISUBIF sunt amplasate în zona staţiilor de metrou Romană, Universitate şi Piaţa Victoriei. 

UPDATE Clădirile de lângă metroul de la Romană sunt evacuate. Nu există victime declarate momentan. 

„Degajare de fum în subteran la staţia de metrou Piaţa Romană. În acest moment se realizează evacuarea calatorilor. A fost realizată deconectarea de la alimentarea cu energie electrică. Nu sunt victime. Acţionează 8 autospeciale de stingere, SMURD, Detaşamentul Special de Salvatori”, a transmis ISU. 

Echipele de intervenţie ale pompierilor intervin la staţia Piaţa Romană, unde vor fi evacuaţi şi călătorii din garnitura afectată.

Într-un comunicat, Metrorex informează că circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 se desfăşoară cu dificultate din cauza unei defecţiuni tehnice identificată la un tren care a plecat din staţia Piaţa Romană către Berceni.

În urma defecţiunii, trenul va fi retras din circulaţie pentru analiză şi remediere. Între timp se iau toate măsurile pentru ca circulaţia pe Magistrala 2 să se reia în condiţii normale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici