Video Deputatul PSD care îndemna elevii să "nu fumeze în budă" transmite că mesajul său a fost înţeles greşit

Călin Matei, deputatul PSD care a postat, în prima zi de şcoală, un mesaj pe pagina de Facebook în care îndemna elevii să nu fumeze în budă şi scria ”pune-ţi”, în loc de "puneţi", şi-a explicat luni mesajul susţinând că a fost o glumă.

462 afișări

"Unde nu a fost glumă? Mesajul era pentru cei care fumează", a replicat Călin Matei când a fost întrebat de jurnalişti ce a vrut să transmită.

Întrebat cum ar putea cineva să îşi dea seama că e glumă, alesul a spus scurt: "Să-l citiţi. Era glumă. Eu am vrut să îi îndemn pe copii să înveţe, să fie ascultători şi să nu fumeze în toaletă, ca să nu spun budă".

Legat de cratima apărută greşit în text, deputatul a afirmat că a fost o eroare pe care şi-o asumă.

Deputatul PSD Călin Matei a postat, în prima zi de şcoală, un mesaj în care îi îndeamnă pe elevi să se ţină de carte şi să nu fumeze ”în budă”, însă mesajul său conţinea o eroare de gramatică, parlamentarul scriind ”pune-ţi” în loc de ”puneţi”.

”Nici mie nu mi-a fost dragă şcoala, ca la majoritatea dintre voi. Da' nu am avut ce face, tot ca majoritatea dintre voi! Până la următoarea vacanţă, pune-ţi mâna pe carte, fiţi cuminţi şi nu fumaţi în budă! Succes!”, a scris Călin Matei.

După avalanşa de comentarii ironice legate de greşeala de limbă română, deputatul şi-a editat postarea corectând eroarea.

Călin Matei şi-a început cariera politică în judeţul Maramureş unde a avut mai multe mandate de consilier judeţean, ajungând vicepreşedinte, iar în 1995-1996 chiar preşedinte al CJ Maramureş. Din 2012 este deputat din partea PSD.

Potrivit CV-ului său de pe site-ul Camerei Deputaţilor, Matei a absolvit Universitatea de Nord din Baia Mare, secţia Mine, iar apoi Facultatea de Politologie a Universităţii Babeş-Bolyai, în 1995. Ulterior, s-a îndreptat spre ştiinţele economice pe care le-a absolvit în 2004 la Universitatea de Vest din Timişoara.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici