Dinel Staicu, condamnat DEFINITIV la nouă ani de închisoare în dosarul fraudării Transgaz Mediaş

Fostul preşedinte al Societăţii de Investiţii Financiare Oltenia, Dinel Staicu, a fost condamnat la nouă ani de închisoare de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul deschis de procurorii anticorupţie pentru fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaş cu peste 11 milioane de euro.

3001 afișări
Imaginea articolului Dinel Staicu, condamnat DEFINITIV la nouă ani de închisoare în dosarul fraudării Transgaz Mediaş

Dinel Staicu, condamnat DEFINITIV la nouă ani de închisoare în dosarul fraudării Transgaz Mediaş (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Decizia luată miercuri de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.

În primă instanţă, Dinel Staicu, primise o pedeapsă de 11 ani de închisoare, în urma unei sentinţe a Judecătoriei Sectorului 2, din decembrie 2013.

Staicu a primit această pedeapsă pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Instanţa a mai dispus şi interdicţia ca Staicu să fie ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, să ocupe o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat sau una de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de cinci ani.

TITLURILE ZILEI

În acelaşi dosar a fost condamnat şi Aurel Gabriel Coconea, fost director general al SNTGN Transgaz SA Mediaş, pentru abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă de şapte ani închisoare.

Tot potrivit deciziei luate miercuri de instanţă, fostul director general al SC BDJ SA Craiova, Carmen Ioana Popescu, a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă de cinci ani închisoare. În acelaşi dosar a fost condamnat patru ani de închisoare fostul director economic al SC BDJ SA Craiova, Vlad Rebegea, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Şi fostul director general al SC Sironex SA Craiova, Cornel Volintiru, a fost condamnat în dosarul de fraudare a Transgaz Mediaş. El a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

Fostul director general adjunct al SC Asigurarea Naţională Română SA, Vasile Banciu, a fost condamnat pentru aceeaşi infracţiune la patru ani de închisoare.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus, pentru Iulian şi Tudorică Siclitaru, pedepse de câte patru ani de închisoare, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

Fostul administrator al SC Delta Telecom SA, Adrian Bogza, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au mai dispus ca toţi inculpaţii din dosar să achite Transgaz SA peste 24 de milioane de lei, reprezentând daune materiale.

Dinel Staicu a fost trimis în judecată în noiembrie 2007 în dosarul privind fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaş cu peste 11 milioane de euro. Alături de acesta au fost deferiţi justiţiei Aurel Gabriel Coconea - fost director general al SNTGN Transgaz SA Mediaş, Cornel Teodor Volintiru - fost director general al SC Sironex SA Craiova, Carmen Ioana Popescu şi Vlad Rebega - foşti directori general, respectiv, economic al SC BDJ SA Craiova, Vasile Banciu - fost director general adjunct al SC Asigurarea Naţională Română SA, Adrian Georgel Bogza - fost administrator al SC Delta Telecom SA, precum şi Iulian şi Tudorică Siclitaru.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au stabilit că, în perioada august 2000 - iulie 2001, Aurel Coconea ar fi încheiat ilegal 14 convenţii de plăţi cu cinci societăţi cu capital integral de stat, prin care ar fi interpus în circuitul financiar dintre societăţile de stat transportatoare, distribuitoare şi respectiv beneficiare de gaze naturale, patru firme private controlate de Dinel Staicu. Cele patru firme sunt SC BDJ SA Craiova, SC Padogaz SA Bucureşti, SC Sironex SA Craiova şi SC Dumimpex SM SRL Bucureşti.

Convenţiile de plăţi ar fi fost încheiate cu încălcarea OUG 10/1997 şi a Normei Metodologice privind monitorizarea datoriilor nerambursate la scadenţă ale contribuabililor persoane juridice în vederea diminuării blocajului financiar şi a pierderilor în economie, aprobată prin HG 685/1999.

Astfel, la solicitarea SNTGN Transgaz SA Mediaş, societăţile de stat consumatoare de gaze au achitat în conturile celor patru firme suma de 132,5 miliarde de lei vechi.

Anchetatorii au stabilit că cele patru firme controlate de Dinel Staicu - reprezentate de Cornel Volintiru, Vlad Rebega, Carmen Ioana Popescu, Tudorică şi Iulian Siclitaru - nu ar fi avut activitate comercială, nu ar fi avut relaţii comerciale cu societăţile implicate în încheierea actelor de compensare şi nici nu ar fi prezentat credibilitate financiară.

Sumele de bani astfel încasate ar fi fost direcţionate către firmele din grupul controlat de omul de afaceri craiovean Dinel Staicu şi ar fi ajuns în conturile personale ale acuzaţilor sau în conturile altor societăţi în care aceştia ar fi fost implicaţi şi de unde ar fi fost retrase în numerar.

Pentru negocierea şi încheierea convenţiilor de plăţi, Dinel Staicu ar fi beneficiat şi de sprijinul lui Adrian Bogza, care ar fi primit suma de nouă miliarde de lei vechi, achitată în contul SC Delta Telecom SA, cu titlu de comision de intermediere, potrivit DNA.

În 4 aprilie 2011, Dinel Staicu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR).

Omul de afaceri, care îşi schimbase numele în Dinel Nuţu, a fost atunci de negăsit, astfel că instanţa de executare a pedepsei l-a dat în urmărire naţională pe vechiul nume. Noul nume al lui Dinel Staicu a devenit legal la 1 aprilie 2011, când omul de afaceri şi-a ridicat noua carte de identitate, însă autorităţile au fost informate de această schimbare în 6 aprilie 2011, după ce, la cererea jurnaliştilor, au fost solicitate informaţii de la Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date.

În 7 aprilie 2011, el a fost dat în urmărire internaţională, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare. Dinel Staicu a fost prins în 19 aprilie 2011, în localitatea Mako din Ungaria, ulterior fiind adus în ţară şi încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Acesta a atacat decizia din 4 aprilie 2011 cu o contestaţie în anulare, iar un complet din care făceau parte judecătoarele Veronica Cîrstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu, de la Curtea de Apel Bucureşti, a decis, la 22 februarie 2012, încetarea procesului penal pornit împotriva lui Staicu, anularea mandatului de executare a pedepsei emis pe numele acestuia şi a dispus punerea de îndată în libertate a condamnatului, întrucât există autoritate de lucru judecat, în sensul că o altă instanţă s-a pronunţat pe acuzaţiile aduse acestuia.

Ulterior, Dinel Staicu, judecătoarea Veronica Cîrstoiu, fiul acestuia Florin Cergan, şi Ioana Carmen Popescu, fost director general la SC BDJ Craiova, au fost arestaţi pentru fapte de corupţie, respectiv dare şi luare de mită.

Fosta judecătoare este acuzată că ar fi luat mită pentru a anula condamnarea de şapte ani de închisoare primită de Dinel Staicu în dosarul BIR şi pentru intervenţii în alte dosare. Între timp, Viorica Cîrstoiu a fost plasată în arest la domiciliu şi condamnată la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, trafic de influenţă, înşelăciune, iar fiul său, Florin Cergan, a primit doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă, decizia nefiind definitivă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici