Dispozitiv exploziv artizanal, găsit într-o maşină, în centrul Capitalei. Şoferul a susţinut că e în depresie

Un dispozitiv aparent exploziv, confecţionat artizanal cu praf folosit la petarde, a fost găsit joi de către poliţişti în maşina unui bărbat, pe Splaiul Independenţei din Capitală, anunţă Poliţia Capitalei. Bărbatul le-a spus agenţilor că, pe fondul unei depresii, a vrut să facă "un experiment".

1898 afişări
Imaginea articolului Dispozitiv exploziv artizanal, găsit într-o maşină, în centrul Capitalei. Şoferul a susţinut că e în depresie

Dispozitiv exploziv artizanal, găsit într-o maşină, în centrul Capitalei. Şoferul a susţinut că e în depresie

Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au anunţat că joi dimineaţă, în jurul orei 03.30, nişte poliţişti din cadrul Secţiei 20 au observat un tânăr care prezenta un comportament suspect, l-au legitimat şi au verificat şi interiorul maşinii cu care se afla, unde au găsit un obiect suspect şi care părea a fi confecţionat artizanal.

Bărbatul de 30 de ani a fost condus la audieri, iar autoturismul în cauză, precum şi obiectul care a ridicat suspiciuni au fost ridicate în vederea cercetării.

Bărbatul a susţinut că, pe fondul unei depresii, a dorit să facă un experiment, aşa cum a văzut într-un documentar, folosind praf utilizat la confecţionarea petardelor.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii provenienţei şi a compoziţiei substanţei în cauză, precum şi a veridicităţii celor prezentate de cel în cauză.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici