DNA cere închisoare cu executare pentru fostul judecător CCR Toni Greblă - Mediafax

DNA cere închisoare cu executare pentru fostul judecător CCR Toni Greblă

Procurorii DNA au cerut, marţi, la ultimul termen al dosarului, închisoare cu executare pentru fostul senator şi judecător CCR, Toni Greblă, acuzat de infracţiuni de trafic de influenţă, fals în declaraţii şi constituire de grup infacţional organizat.

1652 afişări

Imaginea articolului DNA cere închisoare cu executare pentru fostul judecător CCR Toni Greblă

DNA cere închisoare cu executare pentru fostul judecător CCR Toni Greblă

"Noi susţinem să dispuneţi pedeapsa cu închisoarea şi pedeapsă complementară şi accesorii în raport cu interzicerea exercitării funcţiilor publice. Susţinem şi menţinerea măsurilor asiguratorii (sechestrul pe bunuri - n.r.)", a afirmat, marţi, procurorul DNA în faţa completului Înaltei Curţi De Casaţie şi Justiţie.

Măsura cerută de magistratul anticorupţie vine în urma acuzaţiilor că Toni Greblă ar fi primit şi foloase necuvenite în perioada 2008 şi 2012.

 

"Şi în acest dosar am avut de-a face cu fixarea unei ţinte şi apoi cu desfăşurarea urmăririi penale în orb", a declarat una din avocatele lui Toni Greblă, în concluzie.

Avocata fostului senator a solicitat eliminarea de la dosar a tuturor probelor fizice, adică a interceptărilor, invocând o decizie a CCR cu nr. 22/2018, potrivit căreia tot ceeea ce se dovedeşte a fi ilegal în rechizitoriu să fie scos din procese.

Judecătoarea a respins cererea avocatei lui Toni Greblă, anunţând că îşi menţine punctul de vedere din încheiere şi că o să se pronunţe asupra legalităţii probelor la pronunţarea pe fond în această cauză.

Procurorii DNA l-au acuzat în 2015 pe Toni Greblă că, după efectuarea percheziţiilor domiciliare la ferma sa, fostul judecător al Curţii Constituţionale şi-a continuat activitatea infracţională şi a făcut demersuri de valorificare a foloaselor necuvenite obţinute din infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

"În acest sens, în perioada februarie-martie 2015, inculpatul Toni Greblă a efectuat, prin intermediari, şi în mod nemijlocit, demersuri de preconstituire a unui contract simulat de vânzare-cumpărare, prin care să ascundă calitatea de proprietar al animalelor din fermă, în vederea valorificării acestora (acesta nefiind încheiat din motive independente de inculpat)", arăta DNA.

Toni Greblă este acuzat de trafic de influenţă, în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (două infracţiuni), precum şi constituirea unui grup infracţional organizat, în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2010 - 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiei de senator (până la data de 18 decembrie 2013, când şi-a început mandatul de judecător la Curtea Constituţională) şi ulterior judecător la CC, a pretins şi primit de la Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, următoarele: în perioada 2010 - 2015, folosinţa gratuită, întreţinerea şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5 (înmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate Bîrcină), în echivalent de 56.070 euro; în perioada 2010 - 2015, folosinţa gratuită a unui post telefonic, înregistrat pe una din firmele omului de afaceri; în 2 noiembrie 2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare); în octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afişe.

"Foloasele necuvenite au fost primite în schimbul promisiunii de a interveni şi determina diferiţi funcţionari publici să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de Bîrcină Ion, cu interese în domenii de activitate diversă (energie, transport, fier vechi ş.a.)", susţin procurorii anticorupţie.

Toni Greblă mai este suspectat că, în perioada 2010-2015, "a exercitat în fapt activităţi specifice calităţilor de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societăţii) şi director general (activităţi comerciale), disimulate prin interpuşi, încălcând dispoziţiile de incompatibilitate (privind incompatibilităţile judecătorului de la Curtea Constituţională şi ale senatorului)". Procurorii au precizat că Toni Greblă a desfăşurat neîntrerupt activităţi comerciale, direct şi prin interpuşi, în legătură cu ferma agricolă pe care o deţine în judeţul Gorj şi cu o societate comercială care are ca obiect principal de activitate producţia de energie electrică.

DNA mai spune că, începând din august 2014, Toni Greblă Toni a făcut demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între finul său, Ion Bîrcină, un cetăţean turc, cetăţeanul moldvean Victor Dolghi şi Constantin Bartolomeu Săvoiu. Cetăţeanul turc este, conform unor documente din dosar, omul de afaceri Corekci Sevket.

Cei cinci ar fi constituit un grup infracţional organizat pentru a exporta, prin Turcia, produse agro-alimentare către Federaţia Rusia, în ciuda embargoului institutit de aceasta pentru marfa din UE.

Toni Greblă declara, înainte de a fi reţinut, că este convins că adevărul va ieşi la iveală, pentru că nu a "devalizat banul public", iar unele acuzaţii sunt "interpretări fantasmagorice".

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
TONI GREBLĂ ,
ÎCCJ ,
DOSAR

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.