Două noi sculpturi, busturile lui Nicu Constantin şi al lui Elie Wiesel, vor fi amplasate în Capitală

Două sculpturi care îi reprezintă pe actorul Nicu Constantin, respectiv pe scriitorul Elie Wiesel, vor fi amplasate în Capitală, în urma unor donaţii, potrivit unui proiect care urmează să fie discutat, în şedinţa din zilele următoare, la CGMB.

666 afişări
Imaginea articolului Două noi sculpturi, busturile lui Nicu Constantin şi al lui Elie Wiesel, vor fi amplasate în Capitală

Foto: Wikimedia

“După încheierea actului de donaţie în formă autentică, bunul va fi inclus în domeniul public al Municipiului Bucureşti şi în administrarea Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, serviciu public de interes local, instituţiei de profil. (...) Darea în administrare va presupune preluarea, inventarierea, amplasarea şi punerea în valoare a statuii donată”, se arată în proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Bustul actorului român Nicu Constantin a fost donat Primăriei Capitalei de soţia acestuia, Măndiţa Constantin. Actorul Nicu Constantin (1938-2009) a fost angajat al Teatrului de Operă “Ion Dacian” şi al Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”.

Cealaltă sculptură, bustul scriitorului Elie Wiesel (1928-2016), este donată de de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România.

“Elie Wiesel a fost un scriitor şi ziarist american, eseist şi filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului, născut într-o familie de evrei din România, supravieţuitor a Holocaustului”, se mai arată în sursa precizată

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici