Dramă din dragoste. O tânără de 16 ani s-a spânzurat, după ce a lăsat un bilet de adio - Mediafax

Dramă din dragoste. O tânără de 16 ani s-a spânzurat, după ce a lăsat un bilet de adio

O fată în vârstă de 16 ani, din Teslui, judeţul Olt, elevă a Liceului cu Program Sportiv Slatina, a fost găsită spânzurată sâmbătă dimineaţa. Fata fusese părăsită de iubit şi nu a putut trece peste despărţire, spun surse din cadrul anchetei, citate de corespondentul MEDIAFAX.

2429 afişări

Imaginea articolului Dramă din dragoste. O tânără de 16 ani s-a spânzurat, după ce a lăsat un bilet de adio

Sinucidere din dragoste. O tânără de 16 ani s-a spânzurat şi a lăsat un bilet de adio

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că tânăra a fost găsită spânzurată de grinda unei anexe gospodăreşti, în Teslui.

Ea a lăsat un bilet de adio, în care explică motivul care a determinat-o să se omoare.

„În dimineaţa acestei zile, un bărbat din comuna Teslui a sesizat faptul că vecina sa, o minoră în vârstă de 16 ani, este spânzurată de grinda unei anexe gospodăreşti. În proximitatea cadavrului a fost găsit un bilet de adio în care îşi explică gestul. Nu sunt suspiciuni de omor”, a declarat Grigorescu.

 

Surse din cadrul anchetei spun că este vorba despre o poveste de dragoste, fata fusese părăsită de iubit şi nu a putut trece peste despărţire.

Gestul fetei a generat un val de reacţii pe pagina sa de Facebook, unde prietenii au transmis mesaje şi fotografii.

„Rămas bun suflet drag... ai plecat si ne-ai lăsat..Mereu ai fost o fată puternică care nu renunţa niciodată... ai fost perfectă...frumoasă, inteligentă, curajoasă...Te-ai dus prea devreme. Nu te voi uita niciodată”, a scris o tânără.

„Dumnezeu sa te odihnească în pace, suflet drag!”, a adăugat o altă tânără.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
ELEVĂ ,
SINUCIDERE ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.