După BAC, în viaţa absolvenţilor începe o nouă etapă. Ruxandra, elevă de 10, va pleca la studii în Anglia

  • Ruxandra se numără printre cei 232 de elevi cu media 10 la BAC
  • Cursurile online au fost o pierdere de timp, spune eleva, care a ales să facă meditaţii pentru a obţine rezultatele dorite
  • Din toamnă, Ruxandra va merge la o facultate de muzică din Londra

Elevii de 10 aleg să plece din ţară, iar printre ei se numără şi Ruxandra. A obţinut media 10 la BAC, iar din toamnă îşi va continua studiile la o facultate din Anglia. A fost surprinsă când a aflat rezultatele, deşi spune că subiectele au fost uşoare. 

„Când am văzut media zece, am rămas şocată! Pentru mine media zece este ceva ce nu poate fi atins. Am muncit foarte mult. Chiar foarte mult şi ar fi fost păcat să nu reuşesc. Per ansamblu, o părere despre cursurile online...Unele chiar au fost o pierdere de timp. Profesorii au fost luaţi pe nepregătite şi le-a fost greu să-şi pregătească materialele şi modul de lucru”, consideră Ruxandra, elevă la Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr”.

„Fac parte din categoria oamenilor care o să plece. Sincer, am vrut să văd cum funcţionează un alt sistem educaţional, cum funcţionează lucrurile. În plus, am şi un frate, care şi el e student în Anglia.”

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici