EDITORIAL Ion Cristoiu: Game of Thrones s-a încheiat. Comentariile continuă!

"Prin ce e mai vinovată Daenerys, care a distrus prin pîrjolire King Landing, decît Churchill, care a distrus prin bombardare Hamburgul ?", scrie jurnalistul Ion Cristoiu, într-un editorial special, în care "Game of Thrones", filmul devenit fenomen, se oglindeşte în realităţile istorice.

7114 afişări
Imaginea articolului EDITORIAL Ion Cristoiu: Game of Thrones s-a încheiat. Comentariile continuă!

EDITORIAL Ion Cristoiu: Game of Thrones s-a încheiat. Comentariile continuă!

Redăm prima parte a editorialului jurnalistului Ion Cristoiu pe această temă:

Înainte de ceremonia care a fost lansarea editurii Mediafax, discutînd cu Adrian Sîrbu şi cu Marius Tucă despre ce vom face şi ce vom drege nu peste mult timp, Marius Tucă şi-a arătat surprinderea că în deschiderea emisiunii cu Sandra Stoicescu, de săptămîna trecută, am abordat sezonul opt şi ultimul din Game of Thrones.
Nimic surprinzător în gestul meu.

Despre serialul devenit rapid fenomen mondial am mai scris. Pe cristoiublog.ro din 14 decembrie 2018, am publicat un amplu comentariu, reunire a unor fragmente din însemnările făcute de mine pe parcursul vizionării celor şapte sezoane. Aşa cum arătam în articol, eu am văzut Urzeala tronurilor, cum a fost tradus în româneşte titlul Game of Thrones, după ce se încheiaseră toate sezoanele şi planeta aştepta aprilie 2019 pentru a urmări finalul, crezut de milioane de telespectatori ca fiind Bătălia dintre Vii şi Morţi, dintre Oameni şi Umblătorii Albi.

Scriam în eseu despre Game of Thrones ca despre un serial dedicat Istoriei ca luptă nemiloasă pentru putere. În aşteptarea ultimului sezon, după cum îmi e firea, am început să mă interesez de serial. Spre surprinderea mea, am descoperit existenţa unei întregi literaturi consacrate producţiei HBO. Nu numai articole, apărute în publicaţii prestigioase, dar şi cărţi, semnate de specialişti în istorie, politologie, psihologie colectivă, geopolitică.

Am cumpărat prin descărcare cîteva dintre ele de pe Apple.fr, profitînd de faptul că deţineam cartele din Franţa. Alte cîteva, care n-aveau variantă electronică în franceză, le-am comandat pe Amazon.fr în varianta tipărită. Titlurile acestor cărţi spun totul despre atenţia acordată de specialişti unui serial care, la o adică, ar fi putut fi privit cu nepăsare ca pe o producţie de entertainment. Dar cum scria Antoine Lucciardi în volumul Game of Thrones décrypté, Shakespeare e un precursor al entertainment -ului, deoarece la Londra concurenţa de pe vremea marelui scriitor „era feroce între diferitele trupe şi pentru a-şi găsi un loc între acestea, pentru a cuceri spectatorii, trebuia neîncetat să dezvolţi tezaure de ingenuitate, să propui noutăţi menite a ţine publicul cu sufletul la gură”.

Nu pot să nu remarc cu amărăciune că la noi, în România, pentru presa noastră, pentru editurile noastre, serialul n-a existat şi continuă să nu existe. Era de prevăzut să mă număr printre milioanele de telespectatori de pe planetă (cîţi or fi fost din România?) care au aşteptat cu patimă difuzarea primului episod din ultimul sezon al Game of Thrones. Ca şi în cazul sezoanelor anterioare, am ţinut un soi de jurnal, în cadrul unui proiect de care mă ocup în fiecare zi şi anume de a scrie sub titlul Lumea prin care trec un jurnal al vieţii mele intelectuale. Din start trebuie să precizez aparţin taberei fanilor care au rămas dezamăgiţi de lucrul de mîntuială care a fost acest ultim sezon.

De altfel în emisiunea cu Sandra Stoicescu ne-am exprimat amîndoi stupefacţia, Sandra Stoicescu fiind mai fană decît mine, dacă se poate spune aşa. Ulterior despre fuşăreala care a fost ultimul sezon am stat de vorbă şi cu Adrian Sârbu şi cu Petriana Condruţ, alţi confraţi care urmăriseră serialul. A fost un prilej de a descoperi că numărul celor care s-au interesat de serial în România cuprinde şi multe vedete. Eu le ştiu doar pe acestea. Dacă aş fi director de ziar aş face chiar o anchetă printre vedetele vieţii noaste publice pentru a afla care dintre ele e fan Game of Thrones. Reproduc în două ediţiei ale cristoiublog.ro fragmente din Jurnalul meu care transcriu trăirile şi gîndurile de telespectator al ultimului Sezon din Urzeala tronurilor, aşa cum le-am aşezat în Lumea prin care trec, fără o preocupare de orînduire:

Umblătorii Albi imaginaţi de pe Zidul lui Hadrian

Mi-am luat inima-n dinţi şi am început Sezonul 8 şi ultimul din Game of Thrones, în prescurtare juvenilă, GoT. Scriu, mi-am luat inima-n dinţi, pentru că deşi Sezonul a ajuns deja la episodul 6 în înregistrarea de pe HBO Go, am şovăit să-l urmăresc, aşteptînd episodul final. Cred că m-a îndemnat la acţiune numărul special din revista franceză Historia consacrat lui Games of Thrones, luat de la Nisa. Lucrurile au stat aşa şi le povestesc, pentru semnificaţia lor mai largă, de fapte mici care duc până la urmă la o Faptă:

Primele pagini din revistă m-au îmboldit să revăd toate sezoanele de pînă acum: mi-am dat seama că sînt întîmplări şi personaje de care nu-mi mai amintesc nimic. Deschizînd HBO Go, am nimerit la primul episod din sezonul 8. N-am rezistat să nu mă uit vreun sfert de oră. Măreaţă intrarea Armatei Viilor în Winterfell!

Dacă aşa e pe ecranul unui laptop îmi imaginez cum o fi pe un ecran panoramic! Şi atunci m-am decis să las deoparte orice altă preocupare şi să mă uit la ultimul Sezon din GoT.

Primul episod se petrece – ca să mă exprim ca un elev care se pregăteşte la Română pentru Bacalaureat – la Winterfell, în Nord. Graţie hărţii din revistă, am acum imaginea teritoriului pe care se desfăşoară intriga sau mai degrabă intrigile. Chiar din acest prim episod întîlnesc în concret Învăţătura de esenţă a serialului:

Să n-ai încredere în nimeni!

Dincolo de zîmbetele eminamente umane, pentru că oamenii nu mîrîie unul la celălalt, deşi se muşcă, şi încă mortal, ghiceşti tensiunea din care se vor ivi răsturnările viitoare de situaţii.
Noaptea, înainte de a pica în somn şi azi, după-amiază, stînd la coadă la Poştă (o tipă trimitea prin poştă 10 milioane de lei în Burkina Fasso!) citesc din revista franţuzească. Teza de răscruce a materialelor e corespondenţa posibilă dintre fapte, evenimente şi personaje din serial şi fapte, evenimente şi personaje din Istorie. Scrise de autori diferiţi, articolele au drept concluzie comună:

Deşi nu se pot stabili cu precizie, tot ceea ce se întîmplă în serial are corespondenţe în Istoria – marele prozator, hrănit esenţial din nevoia de putere a oamenilor. Descopăr deja două observaţii, făcute de mine înainte de a mă apuca de Sezonul 8. Asemănarea izbitoare dintre Zidul care apără oamenii de Morţi şi de Iarnă şi Zidul lui Hadrian din Anglia. Un text din revistă redă mărturisirea lui George R. R. Martin, autorul romanelor din care s-a născut serialul, despre trăirile încercate de el pe Zidul lui Hadrian:

„Nu era nimeni în jur. Am privit spre Nord, atunci cînd crepusculul se instala şi am încercat să-mi imaginez ce însemna să fii roman pe vremea cînd Zidul era o adevărată protecţie, şi pe vremea finelui de imperiu, cînd nu ştiai niciodată ce poate veni de dincolo de colinele din depărtare sau din pădurile aflate un pic mai departe.”

Da, fără să fi fost vreodată pe Zidul lui Hadrian (deşi cred că voi ajunge pînă la urmă), deseori am încercat să-mi imaginez cum îşi imaginau romanii lumea de dincolo de Zidurile care-i apărau de barbari. Ce-o fi gîndit vreun comandant roman de Armată uitîndu-se în depărtarea cu păduri sălbatice a lumii picţilor sau a lumii germanilor?

Un alt adevăr spus de revistă chiar din introducere şi pe care l-am descoperit şi chiar am scris mai demult despre el ,e acesta:

„În Game of the Thrones, cavalerii îşi trădează jurămintele, prinţesele îşi obţin independenţa, iar eroii mor. E de altfel una dintre principalele raţiuni ale atracţiei încercate de telespectatori încă din debutul difuzării serialului: povestea, destul de violentă, dar aparent tradiţională, ia o turnură interesantă cînd Eroul, destinat puterii şi onoarei, e executat. (…) Moartea lui Ned Stark face să basculeze Game of Thrones dintr-un fenomen al fantacy într-o capodoperă a narativului, şi explică succesul său care a depăşit azi cadrul amatorilor de pelicule de acest gen.”

Cel mai iubit personaj: Tyrion Lannister, Piticul

În aşteptarea episodului final, care nu mai e atît de interesant dacă judecăm după ultimele episoade din Sezonul opt, toate bîntuite de graba realizatorilor de a termina şi cu afacerea asta, c-a durat prea mult şi ne-a plictisit de moarte, am reluat serialul de la episodul unu al Sezonului unu. Deja am văzut trei episoade. Cred că merită să-l revăd în întregime. Acum, scutit de febrilitatea dată de noutate, pot observa amănunte care mi-au scăpat la prima vizionare. Apoi, chiar dacă l-am văzut deja, multe scene nu mi le amintesc.

Mai ales în privinţa personajelor secundare mi-au scăpat multe întîmplări şi destinul lor e pentru mine la fel de surprinzător ca şi la prima vizionare. Nu în ultimul rînd, pot acum să adîncesc personajele. Pe de o parte pentru că acum ştiu destinul multora dintre ele. Pe de alta pentru că m-am înarmat cu lecturi corespunzătoare. De pe Apple fr., profitînd de cartelele cumpărate din Franţa, am cumpărat în variantă electronică:

Winter is coming de Carolyne Larrington & Antoine Bourguilleau; Game of Thrones décripté de Antoine Lucciardi; Game of Thrones décodé de Ava Cahen. De pe Amazon.fr am cumpărat în varianta tipărită (cea electronică lipseşte): Le livre des 7 couronnes: Un guide du monde de Game of Thrones, de Nicolas Lamour, Les Leçons politiques de Game of Thrones, de Pablo Iglesias Turrion şi Game of Thrones: De lʼhistoire à la série, de Cédric Delaunay.

Cartea Avei Cahen debutează cu prezentarea personajelor principale şi secundare, urmărite pînă la sezonul şase. Din această prezentare se disting personajele urîte şi personajele iubite de fani. Pe primul loc la urîte e desigur Cersei. Dintr-o răutate de satiric englez producătorii o ţin în viaţă pînă la ultimul sezon. Cel mai iubit nu e Jon Snow, cum s-ar putea crede, ci Tyrion Lannister, Piticul. Personajul seduce prin inteligenţă. De unde putem crede că şi în lumea de azi fascinează nu vitejia, nu onoarea, nu cinstea, ci inteligenţa.

Am urmărit episodul 5 din Game of Thrones, ultimul înaintea celui final. Cei care l-au văzut înaintea mea – publicişti, jurnalişti, fani ai serialului, după cum i-am descoperit cu surprindere – mi-au zi cu toţii că episodul e cel al nebuniei de care e lovită Daenerys. Aceasta, din cîte văd şi eu după ce mă apuc de episod, deşi clopotele anunţă capitularea Oraşului, se urcă pe Dragon, singurul rămas după folosirea Scorpionilor, şi aruncă asupra oraşului – şi a populaţiei civile, evident – şuvoaie de foc. Regizorii fac din aproape tot episodul spectacolul aşa-zisei nebunii a pretendentei. Ca şi în cazul Bătăliei cu Cei de dincolo, cu Umblătorii Albi, serialul tratează superficial un moment care putea fi de excepţie.

Pentru fani e un nou argument în favoarea Petiţiei prin care cer producătorilor rescrierea întregului Sezon, dezamăgitor pe toate meridianele şi nu numai în rîndurile fanilor. Ar fi fost de aşteptat ca distrugerii Oraşului să i se fi acordat un spaţiu infinit mai mic sau dacă s-ar fi păstrat cel de acum, în cuprinsul acestuia ar fi trebuit date minute de expunere a principalelor personaje. Cu excepţia lui Cersei, care beneficiază de o lungă agonie a supravieţuirii, toate celelalte personaje sînt practic uitate.

Tyrion Lannister e surprins de reacţia Stăpînei sale. Şi doar atît. Episodul anterior îl dezvăluise pe Tyrion trădîndu-şi amicul, lordul Varys, care complota împotriva Reginei pentru a-l pune pe Tronul de Fier pe Jon Snow, descoperit ca urmaş în linie bărbătească al Regelui Nebun, Targaryen. Varys, maeastrul Şoaptelor, cum i se spune acestui maestru al Serviciilor Secrete, îl avertizase că Daenerys e în stare de cruzimi tiranice odată ajunsă pe Tron. Ar fi fost de aşteptat ca Tyrion să reacţioneze în vreun fel, să-l caute pe Jon Snow sau pe Comandantul Nepătaţilor.

Nimic din toate acestea. Jon Snow continuă prăbuşirea ca personaj din celelalte episoade ale Sezonului 8. Nu pricepi ce rol are el în atacarea Oraşului, nu-l vedem comandînd nimic, deşi el a venit pînă aici în fruntea Armatei Nordului. Pe teren îl surprindem dînd cu sabia şi ajutînd apoi o familie civilă să-şi scape femeia de la violul asediatorilor. La un moment dat, îl vedem anunţînd retragerea. După cum au zis specialiştii, pînă acum personajele Universului cunoscut s-au exprimat vorbind cu alte personaje. Jon Snow nu vorbeşte cu nimeni. Nu putem şti ce-i în capul său la un asemenea dezastru. Nici despre Arya nu ştim mare lucru ce gîndeşte, cîtă vreme o parte însemnată din final e dedicată rătăcirilor ei printre ruine.

E o nebunie ceea ce face Daenerys?

Eu nu cred.

Masacrarea populaţiei civile, distrugerea Oraşului, trimit, mai ales prin folosirea şuvoiului de foc, la bombardarea Hamburgului de către Aliaţi în cadrul Operaţiunii Gomorrah, campanie de raiduri timp de 8 zile şi 7 nopţi începute în noaptea de 24 iulie 1943. Culmea barbariei a fost atinsă în noaptea de 27 iulie 1943, cînd s-a creat furtuna de foc (leit furtuna creată de Dragon în Game of Thrones), practic o minge de foc care a circulat pe străzi cu 240 de kilometri la oră şi o temperatură de 800 grade celsius.

Au murit 42 600 de civili, alţi zeci de mii au fost răniţi, clădiri istorice au fost puse la pămînt. Operaţiunea Gomorrah a fost ordonată de Churchill. Premierul Angliei nu era nici nebun, nici răzbunător. Această Hiroşimă a Germaniei a prefaţat Hiroşima Japoniei, ordonată de Truman, un alt lider despre care nu se poate spune că moştenea în sînge sifilisul nebuniei din familie. Atît în cazul Germaniei, cît şi în cel al Japoniei, cînd li s-a obiectat celor doi că victime vor fi oamenii nevinovaţi, respectivii au răspuns că nu sînt nevinovaţi: Germania fascistă şi Japonia antiamericană sînt şi rodul civililor care fie că au sprijinit regimurile militariste, fie că le-au tolerat. Nu altceva le spune Daenerys sfetnicilor săi cînd aceştia o avertizează să nu masacreze populaţia civilă.

Sînt istorici care susţin şi acum că bomba de la Hiroşima a fost necesară. Fără ea Războiul ar fi continuat şi Aliaţii ar fi dat noi victime.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre Atacarea Oraşului de către Dragon. Ultimele secvenţe ne arată o Cersei decisă să reziste în Palat sau dacă pleacă decisă să comploteze mai departe. Mai mult ca sigur fără distrugerea Oraşului, cucerirea Tronului n-ar fi fost definitivă. Aşa cred c-a socotit – corect – Daenerys. Vom vedea din episodul următor şi ultimul, dacă am avut dreptate sau nu.

(Va urma)

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici