Elena Grecu, în proiectul managerial pentru şefia DNA: Peste 6.000 de dosare au rămas nesoluţionate la nivelul Direcţiei

Activitatea de urmărire penală a fost desfăşurată, în 2017, de către 107 procurori DNA, care au avut în lucru peste 11.200 de dosare, dintre acestea peste 6.000 rămânând nesoluţionate, se arată în proiectul managerial al Elenei Grecu, depus în cadrul candidaturii sale pentru şefia Direcţiei.

805 afișări
Imaginea articolului Elena Grecu, în proiectul managerial pentru şefia DNA: Peste 6.000 de dosare au rămas nesoluţionate la nivelul Direcţiei

Elena Grecu, în proiectul managerial pentru şefia DNA: Peste 6.000 de dosare au rămas nesoluţionate la nivelul Direcţiei

Dintre cele 11.234 de dosare aflate în lucrul celor 107 procurori DNA în anul 2017, 3.668 de dosare au fost înregistrate la Direcţie numai în cadrul anului trecut.

Au fost soluţionate 3.893 dosare şi au rămas nesoluţionate 6.078 cauze, se mai arată în proiectul depus de Elena Grecu.

Totodată, mai arată procurorul, ponderea achitărilor din totalul trimiterilor în judecată a fost de 12,2%.

Cei patru candidaţi înscrişi pentru postul de procuror-şef DNA şi care au fost respinşi de Tudorel Toader sunt Florentina Mirică, procuror-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA, Cristian Lazăr, procuror şef adjunct la Secţia urmărire penală din cadrul Parchetului General, Marius Iacob, procuror şef adjunct al DNA şi Elena Grecu, procuror în structura centrală a DNA, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

TITLURILE ZILEI

Ministerul Justiţiei a anunţat deja că a doua campanie de selecţie de candidaţi pentru şefia DNA va fi demarată pe 6 august şi va ţine o lună, interviurile urmând a fi susţinute la începutul lunii septembrie, iar o concluzie să fie prezentată pe 6 septembrie.

Funcţia de procuror-şef al DNA a devenit vacantă după ce preşedintele Klaus Iohannis a revocat-o din funcţie pe Laura Codruţa Kovesi printr-un decret emis pe 9 iulie, şeful statului punând în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici