Focar de pestă porcină într-o comună din Dolj

Un focar de pestă porcină a fost confirmat, vineri, în comuna doljeană Teasc, după ce un localnic a anunţat că i-au murit cinci din cei 30 de porci pe care îi avea în curte. Autorităţile au impus mai multe restricţii.

223 afișări
Imaginea articolului Focar de pestă porcină într-o comună din Dolj

Focar de pestă porcină într-o comună din Dolj

Focarul a apărut în gospodăria unui localnic care a semnalat miercuri autorităţile că i-au murit cinci din cei 30 de porci pe care îi avea în curte.

Reprezentanţii DSVSA au prelevat probe de la animalele moarte şi boala s-a confirmat.

În gospodăria în care s-a confirmat focarul au fost eutanasiaţi toţi cei 30 porci.

Reprezentanţii DSVSA Dolj fac apel la oameni să nu îşi sacrifice animalele şi dau asigurări că vor fi eutanasiaţi doar porcii bolnavi.

TITLURILE ZILEI

Medicii veterinari vor supraveghea timp de 30 de zile toate satele care aparţin de comuna Teasc, unde a fost confirmat focarul.

„S-a confirmat. Este focar de pestă porcină la Teasc. În această dimineaţă (vineri - n.r.) am convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor şi s-a aprobat programul de măsuri. Vom supraveghea zona, vom recolta probe ca să vedem dacă mai apar animale bolnave şi vom face catagrafia tuturor animalelor din zonă, Secui, Teasc, Bratovoieşti. Am ucis cele de 30 de animale din focar, iar mesajul este ca oamenii să vină spre noi dacă au porcii bolnavi şi să putem să luăm probe pentru a pune diagnosticul şi să îi despăgubim. Vom ucide doar porcii bolnavi“, a declarat medicul Costică Retea, director adjunct al DSVSA Dolj.

Acesta este al doilea focar de pestă porcină confirmat în judeţul Dolj. Primul focar a fost la începutul lunii noiembrie al anului trecut în satul Comănicea.

Taguri:
dolj,
focar de pestă,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici