FOCURI DE ARMĂ pentru prinderea unui şofer de ATV care nu a oprit la semnalul poliţiştilor

Poliţiştii din Timişoara au urmărit şoferul unui ATV care nu a oprit la semnalul oamenilor legii, în noaptea de duminică spre luni, aceştia fiind nevoiţi să tragă şase focuri de armă în plan vertical, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1356 afișări
Imaginea articolului FOCURI DE ARMĂ pentru prinderea unui şofer de ATV care nu a oprit la semnalul poliţiştilor

FOCURI DE ARMĂ pentru prinderea unui şofer de ATV. semnalul poliţiştilor

Incidentul a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, pe Calea Martirilor din Timişoara.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, în jurul orei 03.00, un echipaj de poliţie i-a făcut semn şoferului unui ATV să oprească, însă acesta nu a dorit şi a accelerat. Astfel, oamenii legii au pornit în urmărirea ATV-ului, spre localitatea Giroc, fiind nevoiţi să tragă şi şase focuri de avertisment în plan vertical.

La un moment dat, ATV-ul a fost abandonat pe strada Neptun din Giroc, însă, la scurt timp, poliţiştii au reuşit să identifice două persoane. Este vorba de un tânăr în vârstă de 18 ani, care conducea ATV-ul, şi un pasager de 22 de ani.

TITLURILE ZILEI

În acest caz, poliţiştii timişeni au deschis un dosar penal pentru conducere a unui vehicul fără a deţine permis de conducere, în cazul tânărului de 18 ani, şi încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, în cazul pasagerului de 22 de ani, proprietarul ATV-ului.

 

Taguri:
armă,
foc,
şofer

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici