Fostul deputat PRM Dănuţ Saulea, reţinut de procurorii DNA

Procurorii DNA l-au reţinut, miercuri, şi îl audiază pe fostul deputat PRM Dănuţ Saulea, după ce acesta a fost prins în flagrant primind aproximativ 16.000 de euro mită de la un fost preot ortodox pentru a-l ajuta să obţină un teren în localitatea Adunaţii Copăceni.

436 afișări
Imaginea articolului Fostul deputat PRM Dănuţ Saulea, reţinut de procurorii DNA

Fostul deputat PRM Dănuţ Saulea, reţinut de procurorii DNA (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Surse judiciare au declarat, miercuri seară, agenţiei MEDIAFAX că fostul deputat PRM, în prezent expert senatorial, a fost prins, miercuri în jurul prânzului, în flagrant de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în timp ce primea de la Ioan Preoteasa, fost preot ortodox, aproximativ 16.000 de euro din 50.000 de euro pe care Saulea i-a cerut acestuia pentru a interveni pe lângă diferite persoane care să îl ajute să obţină un teren în Adunaţii Copăceni (judeţul Giurgiu).

TITLURILE ZILEI

Potrivit surselor citate, Ioan Preoteasa a fost răspopit după ce a fost prins şi acuzat de înşelarea mai multor persoane în Statele Unite ale Americii. El a înfiinţat o asociaţie religioasă numite "Biserica Creştinilor Ortodocşi Tradiţionali a Valahilor de Pretutindeni".

Preoteasa dorea să îşi facă o parohie proprie la Adunaţii Copăceni, motiv pentru care i-a şi cerut primarului comunei Adunaţii Copăceni, Ion Tache, să îi dea un teren pe care să îl folosească în acest scop. Primarul l-a refuzat pe Preoteasa, motiv pentru care fostul preot a ajuns în final să îi ceară lui Saulea să intervină pentru obţinerea terenului. Saulea i-ar fi cerut lui Preoteasa 50.000 de euro în schimbul intervenţiilor sale, au precizat sursele citate.

În mai 2007, Arhiepiscopia Bucureştilor se declara nemulţumită de construirea, fără acordul autorităţilor ecleziale, a unei biserici într-o comună din judeţul Ilfov, iniţiatorul proiectului fiind fostul preot ortodox Ioan Preoteasa.

Preotul paroh din comuna Copăceni (judeţul Ilfov), Lică Lepădatu, declara atunci că fostul preot ortodox, Ioan Preoteasa, care se recomandă ca "mitropolitul Ioan al Valahilor de pretutindeni", preşedinte al unei asociaţii religioase numite "Biserica Creştinilor Ortodocşi Tradiţionali a Valahilor de Pretutindeni", a început, fără autorizaţie, construirea unui lăcaş de cult, despre care a spus că va fi "o mănăstire cu un azil pentru bătrâni".

Ioan Preoteasa spunea atunci atunci că intenţionează să dea în judecată Patriarhia Română pentru că l-ar împiedica să contruiască o mănăstire în comuna ilfoveană Copăceni.

Fostul preot ortodox susţinea că ridicarea unei troiţe pe locul unde ar urma să construiască o mănăstire şi un azil pentru bătrâni este legală, cu toate că autorităţile au dispus oprirea lucrărilor din cauza lipsei autorizaţiilor pentru construcţie.

Dănuţ Saulea a fost trimis în judecată, în noiembrie 2002, de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru că ar fi declarat că, în urmă cu câţiva ani, la Serviciul de Pază şi Protecţie (SPP) au fost instruiţi luptători Hamas. El a fost acuzat de comunicare de informaţii false.

Potrivit anchetatorilor, Dănuţ Saulea, fost ofiţer în cadrul SPP, a declarat în 14 septembrie 2001, în cadrul unei conferinţe de presă a partidului, că, în urmă cu cîţiva ani, la SPP au fost instruiţi luptători terorişti ai organizaţiei Hamas.

Potrivit Ministerului Public, comunicarea acestor informaţii în mod public, "a fost de natură să aducă importante prejudicii imaginii externe a României şi să afecteze grav relaţiile sale internaţionale, în contextul în care ele au fost prezentate la numai trei zile după atentatele teroriste din SUA de care era suspectată, la acea dată, şi organizaţia Hamas".

În acest caz a fost trimis în judecată şi Corneliu Vadim Tudor. Ulterior, judecătorii instanţei supreme au conexat cele două dosare. În septembrie 2004, dosarul a fost restituit Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru completarea probelor, respectiv a urmăririi penale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici