FOTO 24 de percheziţii ale poliţiştilor din Alba într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 400.000 de lei

Poliţiştii fac, marţi dimineaţa, 24 de percheziţii la persoane bănuite că ar fi creat un prejudiciu de peste 400.000 de lei prin evaziune fiscală. Suspecţii sunt acuzaţi că ar fi înregistrat în contabilitatea societăţilor administrate cheltuieli nereale, în baza unor documente contabile fictive.

391 afișări
Imaginea articolului FOTO 24 de percheziţii ale poliţiştilor din Alba într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 400.000 de lei

24 de percheziţii ale poliţiştilor din Alba într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 400.000 de lei

Potrivit unui comunicat trimis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, poliţiştii din Alba şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române fac 24 de percheziţii la persoane bănuite că ar fi creat un prejudiciu de peste 400.000 de lei, prin evaziune fiscală.

Percheziţiile au loc la locuinţele a 11 persoane bănuite de evaziune fiscală şi la sediile societăţilor comerciale administrate de acestea, potrivit sursei citate.


 

TITLURILE ZILEI

Agenţii economici vizaţi ar fi oferit, în principal, servicii de reabilitare şi întreţinere imobile.

”Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2014 - 2015, cei în cauză ar fi creat un mecanism financiar prin care ar fi înregistrat în contabilitatea societăţilor administrate cheltuieli nereale, în baza unor documente contabile fictive, emise de către mai multe firme cu comportament tip fantomă”, potrivit IPJ.


De asemenea, persoanele bănuite că ar fi folosit documente fiscale fictive emise în numele unor societăţi comerciale reale, fără consimţământul reprezentanţilor de drept ai acestor firme, potrivit sursei citate.

 

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 446.000 de lei.

Poliţiştii vor pune în executare 11 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici