FOTO | Intervenţii chirurgicale în PREMIERĂ naţională, pentru doi tineri cu boli vasculare grave

Doi tineri diagnosticaţi cu boli vasculare grave, care le puneau viaţa în pericol, au fost supuşi, marţi, la Spitalul Judeţean Timişoara, unor operaţii realizate în premieră naţională, transmite corespondentul MEDIAFAX.

911 afișări
Imaginea articolului FOTO | Intervenţii chirurgicale în PREMIERĂ naţională, pentru doi tineri cu boli vasculare grave

FOTO | Intervenţii chirurgicale în PREMIERĂ naţională, pentru doi tineri cu boli vasculare grave

Cele două intervenţii chirurgicale au fost realizate, marţi, la Spitalul Judeţean Timişoara, la o tânără de 24 de ani şi la un bărbat de 30 de ani, a căror viaţă era pusă în pericol din cauza bolilor vasculare grave cu care au fost diagnosticaţi.

Medicul Mihai, Ionac, şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că tânăra supusă intervenţiei chirurgicale avea sindromul May Thurner. Mai exact, pacienta avea vena principală a piciorului stâng în interiorul abdomenului îngustă, motiv pentru care nu putea să facă mult efort.

TITLURILE ZILEI

„Tânăra are un sindrom mai rar recunoscut la noi, din care cauză a făcut o tromboză gravă venoasă (n.r. producerea unui cheag de sânge). Am tratat-o acum ceva timp, tot endovascular (n.r. operaţie minim invazivă), respectiv trombul respectiv a fost dizolvat, dar a rămas pe loc cauza, o strâmtare a unei vene principale a corpului în interiorul abdomenului. Această boală a fost tratată astăzi (n.r. marţi) cu un stent special”, a explicat medicul Mihai Ionac.

Cel de-al doilea pacient operat, un tânăr de 30 de ani, risca să moară dacă nu era supus intervenţiei, pentru că suferea de o boală severă din cauza căreia avea mai multe dilataţii arteriale în interiorul corpului. Astfel, medicii i-au implantat o proteză special construită pentru artera din micul bazin.

„S-a intervenit de mai multe ori, inclusiv în abdomen sau diverse alte locuri din corp. Din cauza fragilităţii extreme a vaselor lui, leziunea pe care noi am tratat-o, şi care este în abdomen, nu avea indicaţie decât endovascular. Pacientul era cu risc de deces, prin ruptura acestui anevrism”, a mai precizat şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Judeţean Timişoara.

Cele două intervenţii chirurgicale realizate, marţi, în premieră naţională la Spitalul Judeţean Timişoara au fost posibile după ce unitatea medicală a fost dotată, în ultimii trei ani, cu două angiografe de ultimă generaţie. De asemenea, în acest an, unitatea medicală a fost inclusă într-un program naţional finanţat de CNAS, prin care sunt cumpărate materialele sanitare necesare realizării unor astfel de operaţii endovasculare.

„Dispunem de tehnologie de ultimă generaţie din acest punct de vedere şi astfel au fost alocate fonduri prin programul naţional pentru achiziţionarea materialelor sanitare necesare acestui tip de intervenţii. În urmă cu câteva luni s-au obţinut fondurile, iar comanda de consumabile se face personalizat pentru fiecare intervenţie chirurgicală, care costă de la câteva sute de euro până la câteva mii de euro, în funcţie de complexitate. De aceea sunt importante aceste fonduri de la CNAS. Fără aceste fonduri, o parte din operaţii ar fi imposibil de făcut”, a declarat directorul Spitalului Judeţean Timişoara, Marius Craina.

Cele două intervenţii chirurgicale efectuate, marţi, la Spitalul Judeţean Timişoara au durat aproximativ patru ore fiecare, fiind realizate de medicii Mihai Ionac şi Adrian Tutelcă. Cei doi doctori au fost ajutaţi de un chirurg vascular din Germania, cu experienţă în chirurgia endovasculară.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici