Video GALERIE FOTO, VIDEO Marşul diversităţii 2017.Peste o mie de persoane, la Arcul de Triumf. Ambasadorul SUA la Bucureşti, printre susţinători/ Participant: Tata mi-a zis că nu mă pot schimba dar să am o viaţă paralelă

Peste o mie de persoane, lesbiene, homosexuali sau travestiţi dar şi cei care susţin relaţiile între persoane de acelaşi sex, au participat, sâmbătă, la parada LGBT. Cei care fac parte din comunitate spun că au întâmpinat probleme din cauza orientării sexuale însă vor să fie acceptaţi.

3990 afișări

VEZI MAI JOS GALERIA FOTO

Mert are 21 de ani şi a descoperit la zece ani că este homosexual. Provine dintr-o familie de turci şi spune că i-a fost greu să le spună rudelor despre orientarea sa sexuală.

"Chiar dacă n-am avut sistemul de suport pe care îl au mulţi de aici am ajuns să fiu cine sunt acum. Acum ştiu că e bine. Mama a reacţionat naşpa, tata a zis ceva de genul : acum, că esti un adult, că i-am zis la 17 ani, acum n-am cum să te schimb dar măcar să ai viaţa ta paralelă cu a noastră. Deşi m-a jignit, îi inteleg. Ei au un stil de viaţă, eu îl am pe al meu. Atât timp cât ne respectam reciproc, e uşor de trăit. Mi-aş dori copii şi familie la un moment dat. În România nu e foarte greu de trăit ca o persoană LGBT, comparativ cu Turcia. La un moment dat o să aungem şi noi să avem drepturile noastre", spune Mert.

Bianca are 25 de ani şi s-a născut băiat. La 14 ani şi-a descoperit orientarea. Spune că anii de şcoală au fost cei mai dificili însă lucrurile au intrat pe un făgaş normal când a înţeles că, mai întâi de toate, ea este cea care trebuie să se accepte.

"Părinţii, în pricipiu, m-au acceptat. Au fost momente în care oamenii nu au înţeles cine sunt eu, mai ales în şcoală a fost nasol. Dar m-am descurcat, asta e important. Sunt fată mare, lucrez, am un job", susţine Bianca.

Povesta Andrei este similară.

"De la şapte ani mi-am descoperit latura asta. Ai mei nici în momentul de faţă nu sunt aşa de încântaţi de această orientare. La un moment dat se vor obişnui. E bună ideea unei adopţii , la un moment dat trebuie să am şi un copil. Imi doresc. Am un partener", spune Andra.

La ora 17.00, oamenii au plecat către Piaţa Victoriei, în punctul final al deplasării fiind, în total, peste o mie de persoane.

Unul dintre susţinătorii comunităţii prezent la Arcul de Triumf este ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm.

"Lumea, după 13 ani, încă ne întreabă ce căutăm în stradă. E rolul nostru să spunem că ne apărăm drepturile, că vrem să ne arătăm lumii exact aşa cum suntem şi că e important să intrăm într-un soi de dialog pe tema drepturilor fundamentale care sunt pentru toţi cetăţenii României. Este şi un an mai delicat, având în vedere încercările repetate de a scoate de sub protecţia constituţională categorii întregi de familii. Practic, rolul nostru e de a spune că această scoatere în afara legalităţii constituţionale e un abuz", a declarat pentru MEDIAFAX Florin Buhuceanu, preşedinte executiv al asociţiei Accept.

"Mi se pare că lupta de emancipare nu e o linie dreaptă e un zig zag. Ai doi paşi înainte, unul înapoi. Vine Trump, te duce înapoi. Tot timul cineva te aruncă înapoi", spune un susţinător al comunităţii.

Oamenii s-au strâns la ora 16.00 la Arcul de Triumf, plecând în marş pe Bulevardul Kiseleff către Piaţa Victoriei. Tot sâmbătă, în jur de o sută de persoane s-au strâns în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru a participa la Marşul normalităţii, o acţiune de protest faţă de parada comunităţii LGBT.

Tot sâmbătă, în jur de o sută de persoane s-au strâns în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru a participa la Marşul normalităţii, o acţiune de protest faţă de parada comunităţii LGBT.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici