Gara de Nord va fi legată de Obor şi Gara de Sud printr-un tunel

Gara de Nord va fi legată de Gara Obor şi Gara de Sud printr-un tunel, lucrare care va fi realizată în baza unui memorandum de colaborare între ministerele Transporturilor din România şi Belgia.

1623 afișări
Imaginea articolului Gara de Nord va fi legată de Obor şi Gara de Sud printr-un tunel

Gara de Nord va fi legată de Obor şi Gara de Sud printr-un tunel (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Guvernul a adoptat, miercuri, Memorandumul de Înţelegere între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România şi Ministerul Transporturilor din Regatul Belgiei cu privire la cooperarea în domeniul lucrărilor de infrastructură pentru modernizarea, reabilitarea şi extinderea infrastructurii de transport în zona Bucureşti, semnat la 22 septembrie 2011.

"Astfel, se asigură cadrul juridic între ministerele transporturilor din cele două state pentru cooperarea în regim de parteneriat public-privat direct şi prin intermediul companiilor sub autoritate, din domeniul infrastructurii din zona Bucureşti. Lucrările vor include complexul Gara de Nord, cea mai importantă staţie de cale ferată din cadrul sectoarelor româneşti ale coridoarelor pan-europene de transport feroviar IV şi IX. Zona Bucureşti va include toate echipamentele, facilităţile şi elementele de infrastructură care corespund unei staţii de cale ferată moderne, cu scopul de a simplifica şi fluidiza traficul feroviar de la Chitila la Gara Bucureşti Progresul, legătura prin tunel spre Gara Obor şi legătura prin tunel spre Gara de Sud, cu scopul de a transforma Gara de Nord dintr-o staţie capăt de linie într-o conexiune directă", se arată într-un comunicat transmis de Guvern.

TITLURILE ZILEI

Ministerele Transporturilor din România şi Belgia vor contribui în mod direct cu suport executiv, tehnic şi administrativ la implementarea acestui proiect, sprijinindu-se reciproc şi asigurând schimbul de informaţii necesar.

Prin eforturi comune, ministerele, vor sprijini societăţile aflate în subordinea lor în accesarea de fonduri, cu scopul de a implementa Memorandumul de Înţelegere, prin realizarea unei cereri de fonduri de la instituţiile financiare internaţionale şi prin crearea de valoare adăugată din terenurile care aparţin staţiilor de cale ferată.

În toamna anului trecut, cele două ministere au semnat un memorandum de colaborare în transporturi, care prevede inclusiv modernizarea Gării de Nord din Bucureşti.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici