Gestul obscen al lui Iordache din Parlament intră în zona metafizicii: Când mâna are un anumit parcurs poate fi interpretat în vreun fel?

Deputatul PSD Florin Iordache le-a spus colegilor din conducerea Camerei Deputaţilor că atunci când a arătat degetele mijlocii în plen nu a fost o insultă şi nici un gest obscen pentru că celor din opoziţie le-a spus „pe gură” ce a dorit să le transmită.

1377 afișări
Imaginea articolului Gestul obscen al lui Iordache din Parlament intră în zona metafizicii: Când mâna are un anumit parcurs poate fi interpretat în vreun fel?

Gestul obscen al lui Iordache din Parlament intră în zona metafizicii: Când mâna are un anumit parcurs poate fi interpretat în vreun fel?

Deputatul USR Iulian Bulai i-a cerut vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Iordache (PSD), în şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 14 noiembrie, să îşi ceară scuze pentru că le-a arătat degetele mijlocii deputaţilor din opoziţie.

„O rugăminte, ca la următorul plen, dumneavoastră personal să vă cereţi scuze faţă de colegii pe care i-aţi insultat astăzi prin gestul dumneavoastră”, i-a spus deputatul Bulai lui Iordache, potrivit stenogramei şedinţei.

TITLURILE ZILEI

Social-democratul a răspuns că gestul său nu a fost obscen.

„Vreau să vă spun aşa: în momentul în care am plecat de la tribună, am făcut un gest care din punctul meu de vedere nu trebuie interpretat ca o insultă sau ca un gest obscen la adresa vreunui coleg, că nu aveam nicio problemă”, a declarat Iordache.

„Glumiţi acum! Aveţi o interpretare nouă a ce înseamnă un gest obscen?!”, i-a replicat Bulai.

Iordache a spus că ce-a avut de spus a spus „pe gură” şi nu avea nevoie de semne.

„Domnule coleg, credeţi dumneavoastră că momentul în care mâna are un anumit parcurs prin cameră poate fi interpretat în vreun anumit fel? Că eu nu am avut niciun fel de..., ce am avut de spus, v-am spus pe gură”, a precizat el.

Deputatul USR i-a spus că gestul său a fost filmat de presă: „Sunteţi înregistrat, domnule preşedinte că aţi arătat nişte gesturi obscene”

„Bun, domnule coleg, mi-aţi cerut un punct de vedere? V-am răspuns, trecem mai departe”, a închis Iordache discuţia.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni, referitor la gesturile obscene arătate de Florin Iordache în plenul Camerei Deputaţilor, că nu i-au plăcut, dar poate s-a inspirat din opinia preşedintelui Klaus Iohannis despre plăcuţe jignitoare la adresa PSD, cu care s-a plimbat un român în vară. Preşedintele PSD a făcut referire la dezbaterea îndelungată din spaţiul public, după ce un român a intrat în ţară, în urmă cu câteva luni, cu o maşină înmatriculată peste hotare cu numerele M...E PSD.

Florin Iordache a arătat degetul mijlociu în plenul Camerei Deputaţilor de miercurea trecută. Acesta a evitat să comenteze gestul din plenul Parlamentului, unde a ridicat degetele mijlocii de la ambele mâini, spunând doar că ... "vi s-a părut. E un punct de vedere".

Ulterior, protestatarii #rezist i-au vandalizat garajul şi poarta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici