Gheorghe Dincă luase şi alte femei cu maşina, la ocazie: „Preferam să merg cu acest om/ Şi i-a căzut în mâini exact un copil cuminte. Alexandra era un copil liniştit, respectuos”

O femeie din Caracal, instructor la Şcoala de Arte şi Meserii în comuna Alexandrei, Dobrosloveni, spune că a mers de câteva ori la ocazie cu Gheorghe Dincă, pentru că „părea un om bătrân, serios”. Instructorul este îngrozit că a avut de-a face cu un criminal şi spune despre Alexandra că era curajoasă.

24197 afișări
Imaginea articolului Gheorghe Dincă luase şi alte femei cu maşina, la ocazie: „Preferam să merg cu acest om/ Şi i-a căzut în mâini exact un copil cuminte. Alexandra era un copil liniştit, respectuos”

Gheorghe Dincă luase şi alte femei cu maşina, la ocazie: „Preferam să merg cu acest om/ Şi i-a căzut în mâini exact un copil cuminte. Alexandra era un copil liniştit, respectuos”

Olga Filip este instructor la Şcoala de Arte şi Meserii din Slatina, care are şi o filială la Dobrosloveni şi a mers de multe ori cu ocazia, luată de Gheorghe Dincă, bărbatul care a recunoscut, duminică, faptul că le-a ucis pe cele două fete, Alexandra şi Luiza.

„Eu la Dobrosloveni făceam activitatea cu copiii. Făceam naveta de la Caracal, că nu este distanţă mare, iar când pierdeam microbuzul mergeam cu ocazia. Este un punct în Caracal de unde se ia ocazia, de lângă un sediu bancar situat pe şoseaua către Slatina. Şi preferam să merg cu acest om pentru că era aşa apropiat de vârsta mea. Ziceam că are peste 60 de ani, e om trecut prin viaţă. Şi pe traseu era atent, concentrat pe volan. Nu asculta radio, nu încerca să lege discuţii”, a spus Olga Filip.

TITLURILE ZILEI

Femeia spune că singurele cuvinte pe care le-a schimbat cu Gheorghe Dincă erau legate de traseul pe care merge.

„Nu avea o maşină de taxi, ci o maşină personală. O maşină gri deschis. Când venea să ia la ocazie, întreba unde mergeţi? Spuneam la Dobrosloveni şi răspundea doar <haideţi!>. Aceasta era singura comunicare. Eu aveam şi un traseu scurt de 5-6 kilometri. Şi am mers cu el de maximum trei ori”, a mai spus femeia.

Olga Filip povesteşte că a cunoscut-o pe Alexandra Măceşanu, fata de 15 ani din Dobrosloveni, dată dispărută miercuri.

„Nu am crezut niciodată că acest individ este un criminal. Şi i-a căzut în mâini exact un copil cuminte. Alexandra era un copil liniştit, respectuos. Eu am cunoscut-o în gimnaziu. A venit doi ani la cursurile de cusut şi ţesut şi era foarte implicată. Vorbea foarte frumos. Apoi, când a ajuns la liceu nu a mai venit pentru că a zis că are mult de învăţat. Şi într-adevăr învăţa foarte mult. Am iubit-o pe această fată ca pe propriul copil. Sunt şocată de ceea ce i s-a întâmplat. Era o fată foarte puternică. Ea şi dacă îi făcea un băiat ceva imediat îl capsa. Avea încredere în ea”, a mai spus Olga Filip.

Femeia din Caracal a spus că acest caz al dispariţiei celor două fete şi ulterior informaţia cum că Gheorghe Dincă a recunoscut crimele, a speriat întreg oraşul.

„Ne-a speriat pe toţi acest caz. Nu mai avem înceredere să mergem pe drum”, a mai spus Olga Filip din Caracal.

Suspectul principal din Caracal, Gheorghe Dincă, şi-a recunoscut, în urmă cu puţin timp, ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât şi al Luizei, a declarat avocatul din oficiu al bărbatului, pentru MEDIAFAX.

„Da, este adevărat. A recunoscut că le-a omorât pe amândouă. Sunt două fapte de omor. A oferit nişte explicaţii. Acum sunt din punctul dânsului de vedere, au venit aici pentru a întreţinere relaţii sexuale, au fost discuţii mai aprinse şi în urma acelor discuţii le-a lovit şi în urma loviturilor s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Din declaraţiile dânsului au venit de bună voie", a declarat Bogdan Alexandru, avocatul lui Gheorghe Dincă, pentru MEDIAFAX.

Taguri:
caracal,
criminal,
ocazie

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici