Giurgiu: La un grup şcolar promovabilitatea la bacalaureat este 0

Promovabilitatea la bacalaureat este de 38,92 % în Giurgiu, cu 20 de procente mai puţin faţă de anul trecut, existând un grup şcolar din municipiul Giurgiu unde niciunul din cei 218 candidaţi nu a promovat exemenul, în timp ce la alte două grupuri şcolare promovabilitatea este sub 10%.

693 afișări
Imaginea articolului Giurgiu: La un grup şcolar promovabilitatea la bacalaureat este 0

Giurgiu: La un grup şcolar promovabilitatea la bacalaureat este 0 (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Giurgiu, prof. Alexandru Burgui, a declarat, luni, că rezultatele centralizate arată că au promovat bacalaureatul 38,92 dintre elevii care au susţinut examenul.

Potrivit sursei citate, la Grupul Şcolar "Miron Nicolescu" din municipiul Giurgiu niciunul dintre cei 218 elevi de clasa a XII-a nu a reuşit să treacă bacalaureatul.

Astfel, din cei 1.639 de elevi care au susţinut examenul au promovat 638.

"Şase elevi au fost eliminaţi din examen, iar 45 nu s-au prezentat la cel puţin una dintre probe. Ca şi anul trecut, Colegiul Naţional «Ion Maiorescu» rămâne în topul liceelor din judeţ, doar 20 dintre cei 204 participanţi la examen nereuşind să obţină o medie de trecere. Aici este şi elevul cu cea mai mare medie din judeţ, Simona Coman, care a luat examenul cu nota 9,96. Elevă a unui profil de matematică-informatică şi dublă medaliată cu aur la Olimpiada de Economie din 2010 şi 2011, Simona a reuşit să obţină nota maximă la matematică şi fizică. Media generală nu i-a ieşit 10 din cauza probei de Limba şi Literatura Română, unde a primit 9,90", a declarat şeful ISJ Giurgiu.

TITLURILE ZILEI

El susţine că acest rezultat arată, "probabil", că elevii "nu au fost evaluaţi corespunzător în timpul anului şcolar".

"Nu este vina Ministerului Educaţiei şi a Inspectoratului Şcolar că elevii au aceste note. Acesta este rezultatul, probabil, al faptului că ei nu au fost evaluaţi corespunzător în timpul anului şcolar, iar acum la bacalaureat s-au prezentat cu pregătirea care nu le-a permis sa promoveze", a adăugat şeful ISJ Giurgiu.

Clasamentul liceelor din judeţ după afişarea rezultatelor este următorul:

Colegiul Naţional "Ion Maiorescu" (Giurgiu) - 89,65%

Liceul Teoretic "Tudor Vianu" (Giurgiu) - 74,61%

Grupul Şcolar "Dimitrie Bolintineanu" (Bolintin Vale) - 53,18%

Seminarul Teologic "Teoctist Patriarhul" (Giurgiu) - 52,38%

Grupul Şcolar "Udrişte Năsturel" (Hotarele) - 51,26%

Grupul Şcolar din Mihăileşti - 39,39%

Liceul Teoretic "Nicolae Cartojan" (Giurgiu) - 30,05%

Grupul Şcolar Economic "Ion Barbu" (Giurgiu) - 17,85%

Grupul Şcolar Agricol din Călugăreni - 9,70%

Grupul Şcolar "Viceamiral Ioan Bălănescu" (Giurgiu) - 6,13%

În 2010, promovanilitatea la bacalaureat a fost de 59 la sută în judeţul Giurgiu.

În acest an, promovabilitatea la bacalaureat este de 44,47% la nivel naţional, înaintea contestaţiilor.

Ministerul Educaţiei a înregistrat 661 de eliminări la prima sesiune a bacalaureatului, candidaţii daţi afară de la test pentru fraudă nemaiputând susţine examenul în toamna acestui an şi nici în vara anului viitor.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, luni, că România este la răscruce, iar rezultatele şi comportamentele de la bacalaureat sunt oglinda societăţii, precizând că naţiunea trebuie să aleagă dacă va merge pe mâna celor oneşti sau pe şmecherii.

În prima declaraţie de presă făcută după anunţarea rezultatelor la examenul de bacalaureat înaintea contestaţiilor, ministrul Daniel Funeriu a început prin a-i felicita pe cei 90.765 de elevi care au promovat, dar şi pe părinţii, profesorii şi învăţătorii lor.

De asemenea, Daniel Funeriu i-a felicitat pe cei 65 de elevi care au luat nota 10 la bacalaureat, precizând că aceştia vor fi premiaţi de Ministerul Educaţiei în cadrul unei ceremonii.

Ministrul Educaţiei a mai spus că pentru prima dată societatea ştie că diploma de bacalaureat are o valoare câştigată prin muncă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici